Monday, May 3, 2010

Din trecut, spre viitor...


imagine dreapta: Ion Antonescu

Al doilea război mondial a oferit Europei ocazia de a purta un război ”sfânt” împotriva colosului comunist din est. Astăzi, caracterul criminal al guvernărilor de tip comunist este unanim acceptat, dar zeci de ani după terminarea războiului popoarele ”vândute” de occident comunismului au fost silite să-i slăvească pe marii criminali. Istoria a demonstrat că ”teama” lui Hitler (că Europa ar putea fi distrusă de comunism) a fost perfect justificată. De aceea, chiar şi azi, la 65 de ani de la terminarea conflictului mondial, nu pot decât să elogiez războiul dus de Germania (şi aliaţii săi) în est. De asemenea, gestul conducătorului român Ion Antonescu (pe care, personal, îl consider cel mai mare erou român al tuturor timpurilor, simbol de patriotism, curaj şi caracter) de a declara război URSS-ului, şi de a readuce în graniţele României Basarabia şi Bucovina, este unic în istoria neamului nostru, atât prin prisma puterii inamicului cât şi a victoriilor obţinute pe câmpul de luptă. Sute de mii de români şi-au dat atunci viaţa pentru neam şi pentru ţară mărşăluin şi luptând la nesfârşit, până în stepele Donului, la Stalingrad! Toate aceste exemple de curaj şi eroism, de românism pur, au rămas uitate în negura care s-a lăsat peste România după război. Guvernările comuniste postbelice n-au putut glorifica faptele de arme săvârşite împotriva ”fratelui” de la Răsărit. Astfel, suflarea oprită a neamului nostru a fost sugrumată încă o dată...
Azi, istorici superficiali condamnă pătrunderea Armatei române atât de departe de graniţele statului, şi îşi permit să ştirbească memoria Eroului Ion Antonescu acuzându-l de ”crime de război” sau de faptul că s-ar fi aliat cu Hitler. Când e vorba de istoria acestei ţări, a neamului meu, recunosc că devin intolerant şi foarte activ în atitudine. Pentru că m-am săturat să tot contabilizez cum suntem jefuiţi, minţiţi, batjocoriţi, umiliţi, manipulaţi, dezbinaţi şi ucişi... Nu suntem noi, românii, ”buricul pământului”, dar nici cenuşă-n vânt nu suntem! Sentimentul acesta (unii îl numesc naţionalism – nu mă deranjează termenul!) nu mi-a fost cultivat de cineva (sau de... altcineva!) ci mi-a fost... născut! De aceea condamn în mod automat atitudinile care ştirbesc memoria marilor eroi ai neamului meu, şi una din atitudinile de acest gen cel mai des întâlnite se referă la perioada celui de-al doilea război mondial.
Sigur că, în ziua de azi, patriotismul care evocă marile fapte de arme ale trecutului nu mai este ”la modă”. Pentru că nu se poate trăi din amintiri, pentru că azi, în lumea şi viaţa modernă pe care o avem, banii şi puterea sunt totul, pentru că în mare parte ne-am ”rătăcit” prin ţările Europei lucrând de cele mai multe ori ca nişte sclavi, pentru că singurele valori autentice care ne-au rămas nu sunt vizibile de-acolo, din mormântul în care ne-au fost îngropaţi părinţii... Dar memoria nu poate fi ucisă! În fiecare generaţie vom fi unii care vom transmite mai departe această moştenire, şi acest fapt ne va face să dăinuim veşnic, împotriva curentelor care ne-ar vrea dispăruţi...
Pe curând...
Cornel SABOU