Tuesday, November 16, 2010

Adevarul (V)

Gazarea în holocaust

Înainte de a merge mai departe vreau să spun câteva cuvinte despre această întâmplare tristă a istoriei, numită „holocaust”. Varianta oficială este următoarea: în timpul celui de-al doilea război mondial evreii au fost exterminaţi de Germania nazistă condusă de Adolf Hitler. Ei ar fi fost ucişi cu milioanele, atât prin execuţii cât şi prin programe speciale de exterminare. În acest sens, s-a acreditat ideea gazării lor în camere speciale (celebrele „duşuri”) din lagăre de exterminare. După război, în ideea de a menţine neuitate aceste crime săvârşite împotriva evreilor, s-a instituit „holocaustul”, o comemorare menită să amintească mereu suferinţele îndurate de acest popor. În expresia „Holocaust” sunt incluse toate prigonirile îndurate de acest popor în timpul celui de-al doilea război mondial, toate crimele la care ar fi fost supuşi. Holocaustul este „sinonim” cu… Paştele care la evrei aminteşte de ieşirea lor din robia egipteană, cu diferenţa că holocaustul, comemorat acum an de an, aminteşte de perioada aceea dureroasă din anii 30-40. Nu există o definiţie juridică a holocaustului, dar există impusă prin lege o interdicţie. Adică, nimeni nu are voie să conteste faptul că holocaustul a avut loc! Asta, să recunoaştem, e un pic deranjant. Adică, nu e o problemă, pentru orice om sănătos la minte, să recunoască existenţa unui fapt dovedit. În ceea ce priveşte însă pretinsul holocaust, vorbim mai puţin de un fapt dovedit ştiinţific şi mai mult de un lucru „dovedit” prin opinia impusă de cel mai puternic, de cel care a câştigat războiul. Desigur, în comoditatea noastră modernă putem accepta orice ne este impus, indiferent cât procent de adevăr istoric este în această impunere. Dacă însă suntem interesaţi în adevărul pur, curat, netrunchiat, atunci suntem obligaţi să ne punem întrebări şi să căutăm dovezi reale, palpabile, materiale. În acest domeniu însă, doctrina holocaustului cam şchiopătează.
Este foarte adevărat că evreii au suferit enorm în timpul celui de-al doilea război mondial. În multe ţări europene au fost adoptate legi antievreieşti; evreii au fost concentraţi în lagăre şi ghetouri; au fost deseori ucişi fără nici o judecată, deportaţi, schingiuiţi, batjocoriţi, umiliţi, etc… Dacă acesta este holocaustul, atunci da, a existat un holocaust! Dar dacă holocaustul este obligatoriu condiţionat de acceptarea ideii că evreii au fost gazaţi cu milioanele în celebrele duşuri, atunci aici am o rezervă. Până acum, în susţinerea acestei idei nu am văzut decât mărturii, opinii sau „recunoaşteri” ale unor ofiţeri germani aflaţi în captivitate. Dovezi materiale, ştiinţifice, nu există!!! Oare de ce? Ok, acceptăm să credem în istoria gazării evreilor doar pe baza acestor mărturii orale? Sunt aceste mărturii, publicate după terminarea războiului, suficiente pentru elaborarea unei teze ştiinţifice? Dacă specialişti independenţi şi competenţi îmi spun că da, atunci mă supun şi eu acestui curent de opinie. Până atunci însă prefer să fiu rezervat… Voi mai atinge acest subiect pe parcursul cărţii mele şi atunci vom discuta şi din altă perspectivă problema.

Fronturi nedorite

Nu vreau să insist prea mult pe chestiuni care pe lângă faptul că sunt controversate sunt şi lipsite de suport probatoriu clarificator. Am spus, la începutul acestei cărţi, că mă voi referi la temele care pot fi probate prin fapte de necontestat desfăşurate în perioada celui de-al doilea război mondial, şi aşa voi face.
Am vorbit puţin despre motivele care l-au determinat pe Hitler să declare război Statelor Unite. Liderul german descifrase în evenimentele vremii planul de implementare a „securităţii mondiale” şi hotărâse că este mai bine pentru el şi pentru naţiunea germană să nu lase timp colosului american să se dezvolte. Implicate de la bun început în evenimente, Statele Unite trebuiau să acţioneze imediat, ori armata americană nu era încă pregătită pentru un asemenea conflict.
Mai există şi alte evenimente care ne pot conduce la concluzia că Hitler înţelesese în linii mari programul. Unul este momentul declanşării războiului cu URSS. Invazia din est fusese clar motivată de liderul german ca fiind o măsură absolut necesară deoarece la acea dată (22 iunie 1941) armata sovietică era pregătită să declanşeze propria sa invazie în teritoriul german.

Titlu lucrare: „STALINGRAD”
Autor: Antony Beevor
Editura RAO, Bucureşti, 2005
Pag. 24: Ribbentrop: „Atitudinea ostilă a guvernului sovietic faţă de germani şi ameninţarea serioasă reprezentată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa de vest a Rusiei au silit Reich-ul să procedeze la contramăsuri militare.” Ribbentrop a acuzat Uniunea Sovietică de tot felul de fapte, printre care şi violarea militară a teritoriului german.

Din documentele care au ieşit la iveală în ultimele decenii rezultă clar că Stalin îşi propusese un asemenea atac în acel moment. În acest context, cât de mult poate fi condamnat atacul german? Ce avea de ales Hitler? Doar să atace el primul sau să aştepte atacul sovietic, dar ruşii aveau mobilizate în linia întâi mii de tancuri şi avioane, milioane de soldaţi. Să aştepţi senin o lovitură din partea unei asemenea armate însemna sinucidere curată, ori Hitler nu era chiar atât de prost încât să se sinucidă cu mână rusească!
Au fost apoi războaiele din Africa, Norvegia, Iugoslavia şi Grecia. În fiecare din aceste locuri Hitler REACŢIONASE la nişte ameninţări reale existente şi nu acţionase conform unei voinţe proprii de extindere… Mai încolo vom analiza fiecare moment în parte şi în detaliu, acum doar amintesc evenimentele.
În Africa se consuma un război italo-englez. Hitler trimisese acolo, la început, trupe foarte puţine care aveau misiunea doar de a ajuta Italia să nu piardă continentul. Nu-l interesau cuceririle. Când Rommel ajunsese aproape de Alexandria i-a cerut lui Hitler una-două divizii suplimentare ca să-i înfrângă definitiv pe englezi. Hitler l-a refuzat pentru că nu-l interesau cuceririle africane. Nu era chiar dictatorul însetat de cuceriri, aşa cum ni-l prezintă acum istoria oficială. Când englezii au contraatacat cu succes (combinându-şi ofensiva cu debarcarea americană din Maroc şi Algeria din decembrie 1942) Hitler a suplimentat trupele din Africa trimiţând acolo zeci, sute de mii de soldaţi care aveau aceiaşi misiune, de a păstra intact teritoriul italian african.
În Norvegia, atacul german preceda de fapt debarcarea engleză. Englezii vroiau să ocupe Norvegia pentru a bloca importurile germane de fier din Suedia. Hitler a aflat şi a trimis trupe care au ocupat Norvegia şi i-au izgonit pe englezi de acolo.
În Grecia şi Iugoslavia intervenţia germană devenise obligatorie din două motive. Pe de o parte Italia invadase Grecia fără să aibă acceptul german şi înregistra înfrângeri care deveneau periculoase chiar pentru Reich; apoi englezii profitaseră imediat de situaţia creată şi debarcaseră zeci de mii de soldaţi în această ţară. Ce trebuia să facă Hitler? Să-i invite pe toţi în Germania? Nu… Şi-a trimis trupele, i-a izgonit din nou pe englezi din continent şi a luat în administrare teritoriul.
În Iugoslavia, guvernul sârb legitim a hotărât la un moment dat să se apropie prin politica sa externă de Axă. În acel moment, Marea Britanie a sprijinit o lovitură de stat. Noul guvern, instalat prin forţa rebeliunii, s-a alăturat puterilor aliate. În această situaţie, Hitler a decis invadarea teritoriului sârb şi ocuparea acestuia. Iar vin şi întreb: ce avea de ales Hitler? Ce altceva putea să facă în favoarea sa şi a poporului pe care îl reprezenta?
În toate aceste situaţii, deşi pare paradoxal şi incredibil, Hitler a fost silit să ia măsuri militare şi să ocupe teritorii. Nu-i trebuiau lui fronturi de luptă în Balcani sau Scandinavia, dar politica externă britanică îl forţase să ia în calcul aceste variante de forţă, şi apoi să le aplice. (va urma)

Cornel SABOU

No comments: