Saturday, November 5, 2011

Sfârşitul Lumii (I)

Avem toate elementele pentru a concluziona că al doilea război mondial a fost declanşat de cercuri oculte de putere (probabil compuse în mare majoritate din evrei) cu scopul de a acapara o putere mondială. Pentru mascarea acestei intenţii s-a lansat sintagma “o nouă securitate mondială” şi această “securitate” este impusă cu forţa (şi cu zeci de milioane de victime ca efect) în toată lumea prin intermediul armatelor “Aliate”.
Noi ne-am învăţat să luăm faptele istoriei (chiar şi a istoriei relativ recente) ca pe o mâncare de dimineaţă ce trebuie digerată repede pentru a ne vedea apoi de treburile mai importante care compun viaţa. În drumul vieţii noastre însă trecem deseori pe lângă oameni care ne opresc şi care ne atenţionează că... Mareşalul a fost cel mai mare erou al istoriei României; că Mişcarea Legionară nu a făcut toate crimele care îi sunt puse în spate de mincinoşii istoriei ci a fost cea mai curată mişcare politică din istorie, 100% dedicată României, românismului şi credinţei sfinte ortodoxe (motiv pentru care legionarii au fost băgaţi în puşcării şi de puterile Aliate occidentale şi de comuniştii sovietici sau români şi de Germania lui Adolf Hitler şi toate astea fără ca împotriva lor să fie adusă vreo acuzaţie gravă); că eroii care ne sunt prezentaţi de filmele americane nu sunt decât criminalii perfecţi ai lumii actuale care ucid şi supun popoare doar de dragul puterii mondiale; că naţionalismul sănătos, adevăratul protector al poporului şi ţării este ostracizat, condamnat şi demonizat tocmai pentru a fi eliminată orice piedică din calea criminalilor politici şi militari mondiali etc... Dacă vrem să ne oprim o clipă şi să-i ascultăm pe aceşti oameni, ei ne vor prezenta imediat zeci, sute de dovezi care să vină şi să demonstreze că ceea ce pare a fi doar o “teorie” ce îţi revoluţionează gândirea şi îţi dărâmă castelele de nisip clădite de manipulatori este de fapt un adevăr dureros. Dar noi nu prea ne oprim să-i ascultăm pe aceşti oameni, iar dovezile... la ce ne-ar folosi? Gândirea “modernă” a devenit extrem de pragmatică. Dacă nu iese un ban din asta de ce să mă preocup? Doar de dragul adevărului istoric şi prezent? CE-I ĂLA ADEVĂR ŞI LA CE FOLOSEŞTE?

Nu vă agitaţi. Dumneavoastră nu sunteţi unul din acei ignoranţi care ne condamnă şi pe noi prin nepăsarea lor. Dovadă în acest sens e tocmai faptul că citiţi acest text. Continui să scriu şi să vă vorbesc nu pentru a vă convinge de ceva ci pentru a vă “înarma”, pentru a vă face puternici în faţa atâtor miliarde de ignoranţi şi a câtorva zeci de mii de reprezentanţi de frunte ai puterii oculte mondiale. Puterea lor e MINCIUNA, diversiunea, şantajul, promisiunea deşartă, manipularea şi banul. Bani nu ştiu să vă învăţ cum să faceţi. Mie mi se pare că banul şi ADEVĂRUL sunt noţiuni duşmane, divergente, opuse, contradictorii. Din minciună poţi face bani, din adevăr nu! Isus a fost sărac...
Cu adevărul însă puteţi face altceva. Să ne amintim...
Trăim cu conceptul (pe care eu îl consider greşit, dar asta e o altă poveste) că începând de la comuna primitivă şi până azi omul a evoluat. Astăzi ne numim “moderni”, uitând că toţi oamenii, la timpul lor, s-au numit aşa, indiferent care era pragul de modernizare atins de societate. Conceptul de “modern” apare doar prin comparaţie cu trecutul. Avem impresia că faţă de trecut am evoluat, urcând mai multe trepte. Ok, am evoluat, dar înspre CE? O evoluţie înseamnă automat o apropiere de CEVA, de un scop, de un alt prag mult mai “înalt”. Să spunem că am evoluat către nicăieri nu “merge”, nu are sens. Deci, către ce am evoluat? Ce mari valori am atins în prezent ca să spunem că în comparaţie cu trecutul am evoluat?
În teorie, societatea modernă s-a structurat având la bază concepte idealiste, transformate în legi. Cartha Drepturilor Omului reprezintă un aparent progres, o civilizare, o recunoaştere a valorii umane la scară planetară. Dar drepturile omului, aşa cum sunt prezentate şi apărate azi, nu sunt decât o sumă de TEORII! În realitate, lumea modernă nu a “descoperit” decât un singur lucru (în plus faţă de civilizaţia trecutului): puterea manipulării, minciunii şi diversiunii! În rest, NIMIC nu s-a schimbat!!!
În trecut, când un rege, un sultan, un han sau un împărat vroiau să cucerească o ţară îi declarau război şi o atacau cu armatele. Liderii aceştia ai istoriei nu-şi ascundeau intenţiile, ba chiar se mândreau cu “agresiunile” lor. Ei guvernau lumea prin impunerea unui respect care provenea din frică. “Eu sunt mai puternic, te supui mie sau te atac şi te omor!” Cam acesta era principiul lor de “guvernare”. Condamnabil pentru “valorile” vremurilor noastre, dar ar trebui să recunoaştem că e mult mai onest decât ceea ce ne e dat să trăim azi. Pentru că azi se întâmplă acelaşi lucru! Doar că nimeni nu mai spune “te atac pentru că aşa vrea muşchii mei” ci suntem îndoctrinaţi cu ideea că ne (te) atacă pentru a respecta, impune, apăra nişte “drepturi” civile, democratice etc. Astăzi, puternicii zilei nu au bărbăţia oamenilor trecutului. Ei nu vor spune azi “Sunt cel mai puternic, te supui mie sau te omor”! Ei te vor minţii! Atât pe tine, ca victimă, cât şi propriul popor care trebuie să susţină această politică agresivă. Chiar dacă nu ai făcut nimic rău în viaţă, EI te vor sataniza atribuindu-ţi chipuri, imagini şi fapte care să îngrozească miliardele de ignoranţi. Pentru că în aceste miliarde stă puterea lor! Şi prin extensie, în ignoranţa lor... Deci, te vor minţii. Şi apoi te vor omorî!
Odată îngroziţi, miliardele de care vorbesc îşi vor vedea mai departe de viaţa lor limitată, complet nepăsători faţă de cei “câţiva” semeni de-ai lor care mor ucişi de tancuri, avioane şi alte arme “democratice”. Nu mai contează că toate valorile în numele cărora se poartă aceste războaie sunt călcate în picioare tocmai prin modul în care sunt purtate războaiele; nu mai contează că, în realitate, demonizatul din mass-media nu se face vinovat de nici una din acuzaţiile care îi sunt aduse şi că însăşi războiul purtat împotriva acestuia este o crimă! NU MAI CONTEAZĂ CĂ TU ÎNSUŢI, IGNORANT FIIND, EŞTI PĂRTAŞ LA ACEASTĂ CRIMĂ, EŞTI UN CRIMINAL!!!
Pe ignoranţa ta au murit oameni. Au fost ucişi. Indiferenţa ta a băgat de vii în pământ copii. Liderii pe care îi admiri azi (chiar şi prin nepăsare) au executat, violat, jefuit şi distrus mame tinere, bătrâni neputincioşi, bărbaţi muncitori. Pentru că soldaţii care au făcut efectiv aceste fapte nu sunt decât extensia voinţei LOR! Vina victimelor este doar faptul că s-au născut în locul nepotrivit. Dacă se năşteau în locul tău (şi tu în locul lor) ai fi strigat cu disperare: TREZEŞTE-TE! NU MĂ UCIDE!
Spuneam, aşadar, că faţă de trecut s-a schimbat (în modul de guvernare) doar înlocuirea voinţei tale de lider, liberă şi clar exprimată, cu promovarea diversiunilor şi minciunilor. Efectul însă este acelaşi: RĂZBOIUL! După părerea mea, se poate spune despre o societate că este cu adevărat EVOLUATĂ abia când a reuşit să elimine total războiul ca modalitate de rezolvare a “problemelor”. Din păcate însă, din cauza politicii promovate de puterea mondială ocultă, astăzi toţi liderii lumii trebuie să se înarmeze pentru a putea lupta alături sau contra jandarmului mondial!
Paradoxal, cei mai mari vizionari şi pacifişti ai istoriei noastre moderne au fost şi cei mai mari războinici! Pentru că nu au avut de ales. Pentru că nu li s-a dat de ales! Unul a fost Napoleon, celălalt Adolf Hitler. Şi pentru că erau geniali, au luptat în războaie şi au cucerit Europa întreagă. Apoi au fost învinşi de numărul mare de ignoranţi înarmaţi şi manipulaţi de adevăraţii criminali.
Napoleon a clădit multe din valorile care formează lumea de azi. În puţinul timp “liber” pe care i-l lăsau inamicii învinşi el construia (şi la propiu şi la figurat) o societate modernă. Instaura prin legi şi decrete concepte noi de guvernare şi dreptate socială. Mobiliza la maxim creativitatea şi stimula progresul (tehnologic şi nu numai) sub orice formă. După ce a fost învins, adversarii săi i-au luat aceste “arme”, le-au pervertit şi au guvernat lumea cu ele! Ceea ce trebuia să fie în slujba OMULUI, pentru dreptatea lui, în sensul bunăstării lui, a fost luat şi transformat în “dreptate” şi “bunăstare” doar pentru cei aleşi! OMUL a rămas captiv în ignoranţa sa şi mai departe supus, dar nu din cauza fricii. Din cauză că “Napoleonii” moderni sunt mai departe ucişi şi deportaţi în insule sociale, departe de “lume”, iar în lipsa acestora nu mai este CINE să asigure şi să protejeze valorile create de modelul napoleonian original!
La fel s-a întâmplat şi cu Hitler...
Adolf Hitler a preluat Germania în cel mai negru moment din istoria acestei ţări. Complet falimentată, distrusă, fragmentată, dezbinată. A UNIT-O şi a ridicat-o din noroi în timp record! A reintrodus în mentalul individului sentimentul propriei valori, al unicităţii sale, ca OM! A investit în concepte de viaţă sănătoase şi în câţiva ani a transformat ţara distrusă într-o superputere mondială. A instaurat sisteme sociale noi şi a creat instituţii unice, dedicate unor scopuri nobile. Ascensiunea lui Hitler şi a Germaniei timpului său demonstrează cât de mare poate fi puterea unui popor care se trezeşte din ignoranţă şi devine activ pe scena politicii mondiale! La fel ca Napoleon, Hitler a fost învins apoi de miliardele de ignoranţi din ţările “cucerite” anterior de puterea ocultă. La fel, tot ce a creat el a fost preluat de învingători, pervetit şi folosit ca armă împotriva popoarelor.
Napoleon şi Hitler s-au ridicat pentru că aveau forţa s-o facă! S-au impus pentru că veneau în sensul aspiraţiilor reale ale popoarelor lor. Au fost iubiţi, adulaţi şi au rămas peste timp ca simboluri pentru că şi-au împlinit menirea, au creat şi consolidat societăţi unice, cu adevărat moderne şi DREPTE! Nu au rezistat pentru că hoardele ignorante (asemeni nomazilor din antichitate, care doar cucereau şi jefuiau) s-au lăsat manipulate şi sacrificate pe altarul intereselor înguste ale puterii oculte. Şi hoardele au învins!
În lumea de azi cu toţii facem parte din hoardele de ignoranţi. Ne temem să fim altfel. Pentru că puterea manipulării, a minciunii şi a ignoranţei este colosală! Ne poate strivi într-o clipă! Nu mai sunt printre noi “napoleoni” şi “hitleri”. Trăim pentru telenovele şi muzică ieftină, vedem lumea printr-o sticlă de whisky şi ne mai şi credem mari şi inteligenţi! Asta e definiţia modernă a ignoranţei. Asta e prosteala cu care suntem duşi de nas la moarte!
Principiul de guvernare “modern” e următorul: “TU eşti important pentru NOI, eşti grozav, eşti inteligent, eşti puternic, eşti cel mai frumos din lume! Tocmai de aceea am pregătit pentru tine o moarte la fel de grozavă, inteligentă şi frumoasă!!” Sfârşit plăcut să aveţi, miliarde de ignoranţi! Si noi la fel, alături de voi. Pentru că DESTINAŢIA spre care “creşte” lumea “modernă” actuală (devenită, poate – între timp, chiar un scop în sine!) este chiar SFÂRŞITUL! Da, sfârşitul lumii!
(va urma)

Cornel SABOU

Friday, November 4, 2011

Transcriptul înregistrării conversaţiei lui Hitler cu Mannerheim - 4 iunie 1940

Hitler: ... Nici noi n-am ştiut chiar foarte exact ce dimensiuni monstruoase avea înarmarea acestui stat (URSS, n.r.)

Mannerheim: Noi nu ne-am imaginat deloc aşa ceva în Războiul de Iarnă. În războiul de iarnă nu ne-am fi închipuit asta, desigur că aveam impresia că sunt bine înarmaţi, dar nu aşa de bine cum erau în realitate. Iar acum nu mai există niciun dubiu asupra intenţiilor lor.

Hitler: E foarte clar. Au cea mai monstruoasa înarmare la care se pot gândii oamenii. Deci dacă mie mi-ar fi spus cineva că un stat poate alinia 35.000 de tancuri, atunci i-aş fi răspuns: "Aţi înnebunit!"

Mannerheim: 35.000?

Hitler: 35.000 de tancuri. Până acum am distrus peste 34.000 de tancuri. Dacă mi-ar fi spus cineva lucrul acesta, i-aş fi zis... "Dumneavoastră" (...) dacă un general de-al meu mi-ar fi declarat că un stat dispune de 35.000 de tancuri aş fi zis... "Dumneavoastră, Domnul meu, vedeţi totul dublu sau înzecit. Sunteţi nebun, vedeţi stafii!". N-aş fi crezut posibil lucrul acesta. Am găsit fabrici, doar una singură, în Kamiroskaia (?!?) spre exemplu, avea acum doi ani câteva sute (...) habar nu aveam.
Acum se află acolo o fabrică de tancuri, care într-o prima fază avea peste 30.000 de muncitori, iar la terminarea construcţiei peste 60.000 de muncitori, o singură fabrică de tancuri! Am ocupat-o, o fabrică gigantică! Mase de muncitori care însă trebuiau să trăiască ca şi animalele.

Mannerheim În regiunea Donetk?

Hitler: În regiunea Donetk

Mannerheim: Da, dacă ne gândim că au avut libertate să se înarmeze timp de 20 de ani, peste 20 de ani, aproape timp de 25 de ani... şi tot, tot ce au avut au cheltuit pe înarmare, numai pe echipare!

Hitler: Numai! Îi spuneam înainte Domnului Preşedinte (al Finlandei, n. r), că nu mi-aş fi imaginat lucrul acesta înainte, dacă aş fi presimţit asta, atunci mi-ar fi fost şi mai greu, însă decizia (de a atacă URSS, n.r.) aş fi luat-o cu atât mai mult. Pentru că nu aveam altă alternativă. Îmi era clar încă din iarnă '39/'40 că atacul asupra Rusiei trebuia să vină. Însă eu (...) războiul pe două fronturi, el ar fi fost o nenorocire, atunci am fi fost distruşi. Astăzi vedem asta mai bine decât puteam atunci. Atunci am fi fost terminaţi. De fapt eu vroiam, iniţial încă în toamnă anul 1939 vroiam să realizez campania din vest. Numai permanenta vreme proastă pe care am avut-o ne- a împiedicat. Pentru că toate armele noastre erau ... sunt arme "de vreme bună". Sunt foarte fiabile, sunt foarte bune, sunt însă din păcate arme de vreme bună, am văzut asta şi acum în campania aceasta. Toate armele noastre sunt desigur proiectate pentru vestul Europei, şi noi cu toţii am fost convinşi, asta era părerea noastră încă din vremurile vechi, că iarnă nu se poate purta război. Iar tancurile germane nu au fost testate pentru a fi pregătite pentru războiul de iarnă, ci din contra s-au făcut probe pentru a dovedi că iarnă nu se poate purta război. Ar fi fost alta situaţie, mă înţelegeţi, în toamnă lui 1939 mă aflăm mereu în faţă întrebării, iar eu vroiam doar să atac în orice caz! Şi aveam convingerea că voi fi terminat Franţa în şase săptămâni. Însă când s-a pus întrebarea a venit brusc ploaia. Şi vremea ploioasă durează, iar eu cunosc foarte bine regiunea asta franceză; şi nici eu nu am putut ignora punctele de vedere a multor dintre generalii mei, anume că probabil nu am fi reuşit să avansam cu elan, că nu am fi putut exploata arma tancului, că nu am fi putut exploata nici aviaţia cu pistele improvizate pe câmp din cauza ploii, am fost acolo că soldat timp de patru ani în Marele Război.
Şi aşa a venit întârzierea aceasta. Dacă aş fi terminat cu Franţa în anul 1939, altfel ar fi decurs istoria lumii. Aşa a trebuit să aştept până în anul 1940, şi din păcate n-a mers înainte de luna mai, abia pe 10 mai a fost prima zi frumoasă, pe 10 mai am atacat imediat. Pe 8 mai am dat ordinul pentru atacul din 10 mai. Şi pe urmă a trebuit să realizăm această uriaşa mutare a diviziilor din vest către est. Am avut şi acea sarcină, ocupaţia Norvegiei. Şi în aceeaşi clipă s-a abătut peste noi un, astăzi pot să-i spun aşa liniştit, un foarte mare ghinion, şi anume slăbirea care a rezultat în Italia; prin, în primul rând prin situaţia nord-africană, în al doilea rând prin situaţia din Albania şi Grecia, o nenorocire. A trebuit să ajutăm, asta a însemnat pentru noi brusc din nou o împărţire a aviaţiei, o împărţire a diviziilor noastre de tancuri. Când tocmai eram pe cale să pregătim tancurile aici pentru frontul de est, a trebuit din senin să renunţăm la două divizii, două divizii mari, până la urmă au fost trei, şi să suplinim frecvent colo pierderi foarte mari. Au fost lupte sângeroase care s-au dat acolo în deşert. Toate astea ne-au lipsit foarte mult în est, şi nu aveam altă alternativă decât decizia care era inevitabilă.
Am avut pe urmă o întâlnire cu Molotov atunci, şi era foarte clar: Molotov a plecat de la întâlnire decis să înceapă războiul, iar eu m-am despărţit de el cu decizia să i-o iau înainte dacă e posibil. Căci pretenţiile sale aveau că obiectiv final foarte clar stăpânirea Europei.
Pentru noi deja în toamnă lui 1940 s-a pus necontenit întrebarea dacă să provocăm o ruptură. Eu atunci am sfătuit mereu guvernul finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să trateze lucrurile diversionist. Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol. Iar noi nu am fi fost gata pregătiţi în toamnă târzie a lui 1940. Dacă atunci Rusia ar fi ocupat sursele de petrol româneşti, păi atunci Germania ar fi fost pierdută! Cu 60 de divizii ruseşti treaba s-ar fi făcut. Atunci noi nu aveam în România forţe militare. Guvernul României ni s-a adresat abia mai târziu, iar ceea ce aveau ei (armată romană, n. r.) ar fi fost ceva ridicol. Ăia trebuiau doar să-şi asigure sursele de petrol. Eu nu puteam să mai încep un război au armele noastre în septembrie sau octombrie, păi asta ar fi fost imposibil. Nici mutarea armatei către est nu o aveam încă pregătită. A trebuit mai întâi să punem în ordine armele. Pentru că în cele din urmă am avut desigur şi de suferit sacrificii în campania din vest. Ar fi fost imposibil să pornim înaintea primăverii lui 1941. Iar dacă rusul ar ar fi ocupat România în toamnă lui 1940 şi ar fi cucerit sursele de petrol, atunci le-am fi pierdut pe acestea în anul 1941. Noi avem marea producţie germană, însă ceea ce înghite numai aviaţia, ce înghit diviziile noastre de tancuri, sunt totuşi cantităţi monstruoase. Este un consum care depăşeşte toate imaginaţiile. Fără contribuţia a cel puţin 4 până la 5 milioane de tone de petrol românesc nu am putea duce războiul. De asta am fost foarte îngrijorat. De aceea şi obiectivul meu a fost de a scurge prin negocieri această perioadă, am fost de puternici răspundem acestor pretenţii de şantaj. Pretenţiile erau pur şi simplu şantaj gol-goluţ. Era un şantaj, ruşii ştiau că nu avem încotro, că eram legaţi în vest, puteau să obţină de la noi orice prin şantaj. Iar abia la vizită lui Molotov am (...)
Astfel negocierile s-au terminat foarte abrupt. Era vorba de patru puncte. Primul punct, care privea Finlanda, libertatea de a se apăra în faţă ameninţării finlandeze. Zic eu: " Nu-mi puteţi spune mie că Finlanda v-ar ameninţă!". Molotov: "Finlanda lucrează împotrivă prietenilor Uniunii Sovietice, aceştia sunt urmăriţi fără încetare". O mare putere nu poate permite să-i fie periclitată existenţa de către un stat mic.
Îi zic: "Păi existenţa Dumneavoastră nu e ameninţată de Finlanda. Nu puteţi să-mi povestiţi mie că existenţa Dumneavoastră ar fi ameninţată de Finlanda". Ba da, ar există şi o ameninţare morală a existenţei unui mare stat, şi ceea ce ar urmări Finlanda ar fi o ameninţare la adresă existenţei morale. Atunci i-am spus că nu vom mai tolera că spectatori pasivi un nou război la Marea Baltică. M-a întrebat care este poziţia noastră în România. Căci noi dădusem garanţia. Dacă garanţia se îndreptă şi împotrivă Rusiei I- am răspuns atunci că nu cred că se îndreaptă împotrivă lor, deoarece "doar nu aveţi intenţia să atacaţi România". "Nu am auzit niciodată că aţi avea intenţia de a invada România. Aţi spus mereu că Basarabia vă aparţine, dar nu aţi spus niciodată că vreţi să atacaţi România", Da, zicea el, că doreşte să ştie precis dacă această garanţie ... (sfârşitul înregistrării)

Sursa: http://www.tracologie.info/

Wednesday, June 29, 2011

Adevărul despre cel de-al doilea război mondial - Razboiul ciudat (I)

A existat o perioadă în aceşti şase ani de război mondial care a rămas în istorie sub denumirea de "război ciudat". Este vorba despre perioada dintre momentul încheierii războiului din Polonia (septembrie 1939) şi momentul atacului german asupra Franţei (mai 1940). În toată această perioadă, deşi exista o stare de război între Germania şi o serie de state, nu doar europene (Franţa, Marea Britanie, Canada etc...), împotriva Germaniei nu s-a întreprins nici o acţiune militară! Istoria oficială tratează cu mare superficialitate această stare şi perioadă de "război ciudat". Se spune că "aliaţii nu erau pregătiţi", şi de aceea ei aşteptau. Aşteptau ce? Să vină Adolf Hitler peste ei? Noi ştim acum (se ştia şi atunci) că armatele reunite ale statelor care au declarat război Germaniei erau mult mai puternice, mai numeroase decât armata germană. Industria de război aliată era, de asemenea, superioară celei germane. Ar fi trebuit ca în momentul declarării războiului, aliaţii (conştienţi de superioritatea lor) să nu permită Germaniei nici ocuparea Poloniei şi nici concentrarea ulterioară de trrupe în vederea atacării Franţei. Aliaţii însă nu au făcut nimic! Nu au protejat nici Polonia (după ce au împins-o la război, oferindu-i "garanţii de securitate", au lăsat-o baltă, să fie sfâşiată de Germania şi URSS) şi nici nu au atacat Germania, nici pe mare, nici din aer, cu atât mai puţin pe uscat. Mai mult, după opt luni de "pregătire de război", în mai 1940, când germanii au atacat Franţa, aliaţii au fost atât de "bine" pregătiţi încât au capitulat în două luni! Cum se poate explica acest aparent paradox? Cum se poate explica perioada de "război ciudat"?
Să vedem mai întâi ce spune istoria oficială... Istoria oficială ne spune că Aliaţii nu doreau război în Europa, de aceea i-au permis lui Hitler să-şi extindă graniţele. Apoi, când pretenţiile acestuia au vrut să atingă integritatea Poloniei, aliaţii s-au opus. S-a ajuns la pericol de război. OK, dacă s-a ajuns în acest moment, atunci aliaţii nu puteau deja să înceapă "pregătirile de război"? Hitler atacă Polonia. Aliaţii, deşi aveau documente semnate cu Polonia prin care îi garantau acesteia securitatea, nu declară IMEDIAT război Germaniei, ci aşteaptă trei zile! DE CE? Când eşti membru al unei alianţe şi aliatul tău e atacat tu intri în război automat, imediat şi necondiţionat! Altfel, ce rost, ce rol mai are o alianţă? Se spune că în aceste trei zile aliaţii au vrut să obţină pacea, cerând Germaniei să-şi retragă trupele. Minciună! Hitler a declarat IMEDIAT că este dispus să-şi retragă trupele, să înceteze războiul din Polonia dacă o comisie internaţională este gata să rezolve diferendul de graniţă dintre cele două state în interesul şi în sensul cererilor germane! Aliaţii nu se aşteptau la o atitudine atât de conciliantă din partea lui Hitler şi au rămas oarecum descumpăniţi! Ca să împiedice oprirea războiului, i-au răspuns lui Hitler prin cea mai absurdă cerere care putea fi făcută în acel moment. I-au cerut nu doar să oprească imediat războiul cu Polonia, ci şi să-şi retragă trupele din TOATE teritoriile pe care le ocupase în ultimii ani, inclusiv din teritoriile care fuseseră luate cu ajutorul Marii Britanii (regiuni din fosta Cehoslovacie)! Evident, Hitler nu a dat curs acelei cereri absurde şi războiul a continuat. În Polonia, pentru că în Vest nu a fost nici un război timp de opt luni!..
Să revenim însă la prima perioadă de "război ciudat", la cele trei zile (1-3 septembrie 1939) în care aliaţii au aşteptat să intre în război. Este vorba de o perioadă extraordinar de importantă pentru tot cursul războiului care a urmat! În cele trei zile s-a hotărât soarta celor şase ani de război. Iată de ce cred au acest lucru....
Ca să poată învinge Germania, Franţa şi Marea Britanie au cerut ajutorul SUA! Din interiorul SUA veniseră până atunci influenţele secrete anti-germane, ori dacă aceste infuenţe au generat război, războiul se câştigă cu mari sacrificii, atât materiale cât şi umane. Aici aveau nevoie europenii de sprijin concret, nu de vorbe. În viziunea lor, SUA trebuia să se implice în război din prima zi, să trimită materiale de război şi divizii care să lupte pe continent alături de aliaţi. Eu cred că anterior puterile europene occidentale primiseră ceva garanţii neoficiale în acest sens din partea SUA. Franţa şi Marea Britanie fuseseră împinse la război cu Germania pe ideea că dacă războiul va începe Statele Unite vor fi alături de ei de la început. În baza acestor garanţii ce le-au fost oferite din partea SUA, Franţa şi Britania se opun Germaniei şi oferă la rândul lor garanţii de securitate Poloniei, garanţii care împing Polonia la război cu Germania. Vine data de 1 septembrie 1939, când Germania atacă Polonia, moment în care puterile europene, în loc să declare IMEDIAT război Germaniei, apelează de urgenţă la ajutorul promis de SUA. În cele trei zile (1, 2 şi 3 septembrie 1939) se poartă cele mai secrete negocieri din istoria războiului! Negocieri care urmau să implice SUA în război, împotriva Germaniei, încă din prima zi! Ce s-a întâmplat mai departe, şi de ce nu a intrat SUA în război (aşa cum le promisese iniţial aliaţilor europeni) veţi afla in materialul urmator...

Cornel SABOU

Monday, June 27, 2011

Foto indedit: Hitler şi Antonescu


Adolf Hitler şi Mareşalul român Ion Antonescu înainte de atacul împotriva URSS!

Data fotografiei: 10 Iunie 1941

Sursa: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 183-B03212

Autor: necunoscut

Descrierea originială: München, Staatsbesuch Jon Antonescu bei Hitler
Adolf Hitler empfing am 10.6.1941 vormittags, im Führerbau in München in Gegenwart des Reichsaussenministers v. Ribbentrop den rumänischen Staatsführer General Antonescu zu einer mehrstündigen Besprechnung. Im Anschluß daran gab zu Ehren des rumänischen Staatsführers Adolf Hitler einen Empfang. Ubz: Adolf Hitler geleitet seinen rumänischen Gast nach dem Empfang an den Kraftwagen. In der zweiten Reihe v.r. Reichsaussenminister v. Ribbentrop, daneben Generalfeldmarschall v. Keitel. 13.6.41 5903/41


Cu permisiunea: Commons:Bundesarchiv

Friday, June 24, 2011

Cine a declanşat al doilea război mondial? (Victor Suvorov)

La aceasta întrebare se raspunde în fel si chip. Nu exista o parere unica. Conducerea sovietica, de pilda, si-a schimbat parerea în aceasta problema de mai multe ori. La 18 septembrie 1939, guvernul sovietic comunica într-o nota oficiala ca vinovata de izbucnirea razboiului este Polonia.

La 30 noiembrie 1939, în ziarul Pravda, Stalin mai numea niste "vinovati": "Anglia si Franta au navalit asu­pra Germaniei, luînd asupra lor raspunderea pentru actu­alul razboi".

La 5 mai 1941, într-o cuvîntare secreta, tinuta în fata absolventilor Academiei militare, Stalin numea înca un vinovat: Germania.

Dupa terminarea razboiului, cercul "vinovatilor" se largeste. Stalin declara ca al doilea razboi mondial a fost început de toate tarile capitaliste. Conform împartirii lui Stalin, înainte de cel de-al doilea razboi mondial toate statele lumii în afara de URSS, erau socotite capitaliste. Daca e sa-i dam crezare lui Stalin, razboiul cel mai sîngeros din istoria omenirii a fost început de guvernele tuturor statelor, inclusiv Suedia si Elvetia, dar excluzînd Uniunea Sovietica.

Punctul de vedere a lui Stalin, conform caruia vino­vati sunt toti, cu exceptia URSS, a prins radacini pentru mult timp în mitologia comunista. În timpurile lui Hrusciov si Brejnev, ale lui Andropov si Cernenko învinuirile adresate întregii lumi s-au repetat nu o data. In timpul lui Gorbaciov, în Uniunea Sovietica s-au schimbat multe, însa nu s-a modificat opinia stalinista privind vinovatii de izbucnirea razboiului. Astfel, în timpul lui Gorbaciov, principalul istoric al Armatei Sovietice, generalul-locotenent P.A.Jilin, repeta: "Vinovatii razboiului n-au fost nu­mai imperialistii Germaniei, ci ai întregii lumi" (Krasnaia zvezda, 24 sept. 1985).

Îndraznesc sa afirm ca, învinuind toate tarile lumii de dezlantuirea celui de-al doilea razboi mondial, comunistii sovietici au ascuns cu buna stiinta rusinosul lor rol de instigatori ai razboiului.

Sa ne amintim ca dupa primul razboi mondial Germa­nia a pierdut dreptul de a mai avea o armata puternica si armament ofensiv, inclusiv tancuri, artilerie grea si avioa­ne de lupta. Pe propriul lor teritoriu comandantii ger­mani au fost lipsiti de posibilitatea de a se mai pregati în vederea unor razboaie agresive. Comandantii germani nu au încalcat interdictiile si nu s-au pregatit de razboi agre­siv în poligoanele lor, au facut aceste lucruri... pe terito­riul Uniunii Sovietice. Stalin a pus la dispozitia coman­dantilor germani tot ceea ce ei nu aveau dreptul sa mai detina: tancuri, artilerie grea, avioane de lupta. Le-a pus la dispozitie institutii de învatamînt, poligoane, cîmpuri de tragere. Stalin a dat comandantilor germani accesul liber în uzinele sovietice de tancuri, cele mai puternice din lume: uitati-va, tineti minte, însusiti-va!

Daca Stalin ar fi voit pacea ar fi trebuit sa împiedice cu orice pret renasterea puterii de soc a militarismului german: caci atunci Germania ar fi ramas o tara slabita din punct de vedere militar, în afara de Germania, ar fi fost slabita Marea Britanic, care nu avea trupe terestre corespunzatoare, si Franta, care îsi pierduse aproape în­treg bugetul militar pe un pagubos program de aparare, ridicînd un fel de Mare Zid Chinezesc de-a lungul grani­telor sale; dar si alte tari mult mai slabe din punct de vedere economic si militar, în aceasta situatie, Europa n-ar mai fi fost deloc în pragul conflagratiei... Însa Stalin, cu un scop anume, nu precupeteste mijloace, forte si timp pentru renasterea puterii militare germane. De ce? împotriva cui? Desigur, nu împotriva lui însusi! Atunci împotriva cui? Raspunsul este unul singur: împotriva restului Europei.

Renasterea puterii armate a Germaniei este însa doar o jumatate din chestiune. Chiar si cea mai puternica armata nu începe razboiul de la sine. Trebuie, mai îna­inte de orice, un lider fanatic si nebun, gata sa înceapa razboiul. Iar Stalin a facut foarte multe pentru ca în fruntea Germaniei sa vina un asemenea lider. Cum l-a creat Stalin pe Hitler, cum l-a ajutat sa puna mîna pe putere si sa-si consolideze puterea, este o tema vasta. Pregatesc o carte despre acest lucru. Vom mai vorbi pe aceasta tema, acum sa amintim doar ca Stalin a îndemnat la razboi cu perseverenta si dîrzenie pe nazistii abia veniti la putere, încununarea acestor eforturi este pactul Molotov-Ribbentrop. Prin acest pact Stalin a garantat lui Hitler libertatea de actiune în Europa si a deschis ecluza principala a celui de-al doilea razboi mondial. Cînd pome­nim cu vorbe rele pe dulaul care a hacuit jumatate din Europa, sa nu-l uitam pe Stalin, cel care l-a crescut, dîndu-i apoi drumul din lant.

Chiar înainte de venirea sa la putere, liderii sovietici îl denumeau în secret pe Hitler Spargator de Gheata al Revolutiei. Denumirea este exacta si cuprinzatoare. Stalin a înteles ca Europa este vulnerabila numai în caz de razboi si ca Spargatorul de Gheata al Revolutiei va putea sa faca Europa vulnerabila. Adolf Hitler, nefiind constient de acest lucru, a netezit calea comunismului mondial. Prin razboaie fulger, Hitler a îngenuncheat democratiile occidentale, în acest scop el si-a dispersat fortele din Norvegia pîna în Libia. Spargatorul de Gheata al Revo­lutiei a savîrsit cele mai mari crime împotriva umanitatii si, prin actiunile sale, a dat lui Stalin dreptul moral de a declansa în orice moment Eliberarea Europei, înlocuind lagarele de concentrare brune cu cele rosii.

Stalin a înteles ca razboiul nu este cîstigat de cel care intra primul în joc, ci de ultimul intrat si, galant, i-a lasat lui Hitler infamul drept de a fi instigatorul razboiului, iar el a asteptat cu rabdare momentul "în care capitalistii se vor certa între ei" (Stalin, cuvîntare din 3 decembrie, 1927).

Îl socot pe Hitler un criminal si un ticalos, îl consider un canibal la scara europeana. Însa, daca Hitler a fost canibal, asta nu înseamna ca Stalin a fost vegetarian. S-au facut nu putine eforturi pentru a demasca crimele nazis­mului si a gasi calaii care au savîrsit cruntele faradelegi sub steagul sau. Aceasta actiune trebuie continuata si aprofundata. Dezvaluindu-i pe fascisti, a trebuit sa-i dez­valuim si pe comunistii sovietici, care i-au încurajat pe nazisti în savîrsirea crimelor si au intentionat sa se folo­seasca de rezultatele crimelor acestora.

În Uniunea Sovietica arhivele au fost curatate demult si cu minutie, iar ceea ce a ramas, este aproape inacce­sibil cercetatorilor. Am avut fericirea sa lucrez pentru putin timp în arhivele Ministerului Apararii al URSS, însa, absolut constient, aproape ca nu folosesc materiale de arhiva. Am multe materiale din arhivele germane de razboi, dar practic nici pe acestea nu le folosesc. Prin­cipala, mea sursa sunt publicatiile sovietice. Chiar si numai acestea sunt pe deplin suficiente ca sa-i puna pe comu­nistii sovietici la stîlpul infamiei si sa-i aseze pe banca acuzarii, alaturi de fascistii germani, ba chiar înaintea lor.

Principalii mei martori sunt: Marx, Engels, Lenin, Trotki, Stalin, toti maresalii sovietici din timpul razboiului si multi generali importanti, însisi comunistii recunosc ca ei, cu mîinile lui Hitler, au dezlantuit razboiul în Europa si au pregatit o lovitura prin surprindere asupra lui Hitler, ca sa cucereasca Europa distrusa de el. Valoarea spuselor mele tocmai în aceasta consta: criminalii însisi vorbesc despre crimele lor.

stiu ca multi vor sari în apararea comunistilor. Dom­nilor, eu am dat în vileag pe comunisti prin afirmatiile lor. Lasati-i sa se apere singuri.

Victor Suvorov

Decembrie 1987

extras din cartea "Spargatorul de gheata"

Friday, June 3, 2011

Foto inedit: Imagine din baraca unde s-a produs atentatul la viaţa lui Adolf Hitler


Fotografie de la locul atentatului la viaţa lui Adolf Hitler, din 20 iulie 1944

Data pozei: July 1944
Sursa: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 146-1972-025-10
Autor: necunoscut
Descrierea originală:
Attentat vom 20. Juli 1944
Besichtigung der zerstörten Baracke im Führerhauptquartier "Wolfsschanze" bei Rastenburg, Ostpreußen
(v.l.n.r.: X, Bormann, X, Göring, Bruno Loerzer - Generaloberst der Luftwaffe; X)

Thursday, May 26, 2011

Foto inedit: Hitler si Marele Muftiu al arabilor din Palestina


Adolf Hitler si Husseini Amin al Hadj, Marele Muftiu al arabilor din Palestina
Data fotografiei: decembrie 1941
Sursa foto: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 146-1987-004-09A
Autor: Heinrich Hoffmann (1885–1957)
Descrierea originala: Der Grossmufti von Palästina vom Führer empfangen.
Der Führer empfing in Gegenwart des Reichsministers des Auswärtigen von Ribbentrop den Grossmufti von Palästina, Sayid Amin al Husseini, zu einer herzlichen und für die Zukunft der arabischen Länder bedeutungsvollen Unterredung.

Friday, May 20, 2011

Foto inedit: Hitler la biroul sau de Cancelar al Reich-ului


Data pozei: 1936
Autor: Heinrich Hoffmann
Sursa fotografiei: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 146-1990-048-29A
Descrierea originala: Obersalzberg, Berghof, Adolf Hitler. Kniestück sitzend (auf dem Schreibtisch sitzend, heller Anzug, gepunktete Krawatte, Hoheitsabzeichen auf d.linken Revers; m.verschränkten Armen; in Hitlers Arbeitszimmer). Vgl. Bayerische Staatsbibliothek, Fotoarchiv Hoffmann, Bild-Nr. hoff-1956. Fotografie 1936, in: IB 1937, Sonderheft: Das Deutschland Adolf Hitlers.

Thursday, May 19, 2011

Foto inedit: Hitler la Wolfsschanze


Data fotografiei: Iunie 1940
Sursa foto: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 183-R99057
Autor necunoscut
Descrierea originala a fotografiei:
"Wolfsschanze", Adolf Hitler mit Stab

Zentralbild Faschistenführer Hitler mit seinem Stab im Hauptquartier Im Juni 1940 ließ sich Hitler mit seinem Gefolge, es ist anzunehmen, daß dieses Foto in der "Wolfsschanze" (gebaut von 1940-1942) aufgenommen wurde, im Führerhauptquartier fotografieren. Soweit bekannt vlnr: SA-Obergruppenführer Helmut Brückner, OKH-Adjutant Major Engel, Reichspressechef Dr. Otto Dietrich, Hitlers Begleitarzt Dr. Karl Brandt, Chef des OKW Generaloberst Wilhelm Keitel, Luftwaffenadjutant Generalmajor [Karl] Bodenschatz, Adolf Hitler, Wehrmachtsadjutant Oberst Rudolf Schmundt, SS-Adjutant SS-Gruppenführer Julius Schaub, Chef des Wehrmachtsführungsamtes im OKW General Alfred Jodl, Adjutant Himmler und Verbindungsmann zu Hitlers SS-Gruppenführer Karl Wolff, Leiter der Parteikanzlei Reichsleiter Martin Bormann, Hitlers Leibarzt Prof. Dr. [Theo] Morell, OKW-Adjutant Hauptmann von Below, Reichsbilderstatter der NSDAP Heinrich Hoffmann. Die "Wolfsschanze", ein von Hitler geprägter Name, lag in der Nähe der Stadt Ketrzyn., Wojewodschaft Olsztyn (früher Rastenburg, Amtsbezirk Allenstein), Volksrepublik Polen.

Abgebildete Personen:

Hitler, Adolf: Reichskanzler, Deutschland
Dietrich, Otto Dr.: SS-Obergruppenführer, Staatssekretär Reichspropagandaministerium, Deutschland
Brandt, Karl Dr. med.: SS, 1947 Todesurteil im Nürnberger Ärzteprozeß, Deutschland
Keitel, Wilhelm: Generalfeldmarschall, Ritterkreuz (RK), Heer, Deutschland (PND 118721577)
Bodenschatz, Karl: Generalmajor, Luftwaffe, persönlicher Adjutant Görings, Deutschland (PND 12430205X)
Schmundt, Rudolf: General der Infanterie, Adjutant der Wehrmacht bei Hitler, Deutschland
Schaub, Julius: SS-Gruppenführer, persönlicher Adjutant Adolf Hitlers, Deutschland
Jodl, Alfred: Generaloberst, Ritterkreuz (RK), Heer, Nürnberger Prozeß, hingerichtet 1946, Deutschland (PND 118557602)
Wolff, Karl: SS-Obergruppenführer, General, Adjutant Heinrich Himmlers, 1964 vom Schwurgericht München zu 15 Jahren Zuchthaus verurteilt, Bundesrepublik Deutschland
Bormann, Martin: SA, NSDAP, Leiter der Parteikanzlei, Sekretär Hitlers, Deutschland
Morell, Theo Prof. Dr.: Leibarzt Adolf Hitlers, Deutschland (PND 118583999)
Hoffmann, Heinrich Prof.: Bildberichterstatter der NSDAP, Deutschland
Brückner, Helmuth: 1896-1954; Oberpräsident und Gauleiter von Schlesien, Deutschland

Wednesday, May 18, 2011

Poze inedite: Hitler la Turnul Eiffel


Descrierea originalaa a pozei:
Paris, Eifelturm, Besuch Adolf Hitler

Zentralbild II. Weltkrieg 1939 - 45 Nach der Besetzung Frankreichs durch die faschistische deutsche Wehrmacht im Juni 1940 besucht Adolf Hitler Paris. UBz: Adolf Hitler mit seiner Begleitung nach der Besichtigung des Eifelturms. vlnr: SS-Gruppenführer Wolff, [Architekt Hermann Giesler], dahinter Generalfeldmarschall Wilhelm Keitel, SA-Gruppenführer Wilhelm Brückner, Reichsminister Albert Speer, Adolf Hitler, dahinter Reichsminister Martin Bormann, [Bildhauer Arno Breker], Reichspressechef Staatssekretär Otto Dietrich. 5527-40

Abgebildete Personen:

Brückner, Wilhelm: SA-Obergruppenführer, Chefadjutant Hitlers, Deutschland
Bormann, Martin: SA, NSDAP, Leiter der Parteikanzlei, Sekretär Hitlers, Deutschland
Dietrich, Otto Dr.: SS-Obergruppenführer, Staatssekretär Reichspropagandaministerium, Deutschland
Keitel, Wilhelm: Generalfeldmarschall, Ritterkreuz (RK), Heer, Deutschland (PND 118721577)
Hitler, Adolf: Reichskanzler, Deutschland
Speer, Albert Prof. Dr.: Reichsminister für Rüstung und Kriegsproduktion, Architekt, Deutschland (PND 118615998)
Breker, Arno Prof.: Bildhauer, Deutschland
Giesler, Hermann Prof.: 1898-1987; Architekt, Generalbaurat für München, Reichsbaurat für Linz, NSDAP-Mitglied, Deutschland (PND 118539221)


Data pozei: 23 June 1940

Sursa: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 183-H28708

Tuesday, May 17, 2011

Foto inedit: Adolf Hitler în campanie electorală, Februarie 1932


Descriere foto: Hitler, Adolf: Reichskanzler, Deutschland, February 1932
Descrierea originală a fotografiei: "Adolf Hitler kandidiert für die Reichspräsidentenwahl! Neueste Aufnahme Adolf Hitlers, welcher von den Nationalsozialisten als Kandidat für die Reichspräsidentenwahl aufgestellt wurde."
Traducerea descrierii originale: "Adolf Hitler în campania pentru alegerile prezidenţiale! Ultima înregistrare a lui Adolf Hitler, care a fost lansat de nazişti ca şi candidat pentru alegerile prezidenţiale."
Sursa foto: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 102-13166
Autor: necunoscut
Cu permisiunea Commons:Bundesarchiv

Monday, May 16, 2011

Foto inedit: Adolf Hitler - 1932


Hitler, Adolf: Reichskanzler, Deutschland, 1932 (Bundesarchiv_Bild_102-12922,_Adolf_Hitler)

Sursa fotografiei: Deutsches Bundesarchiv (German Federal Archive), Bild 102-12922
Autor: necunoscut
Descrierea originala a fotografiei: Zu den Verhandlungen über die Verlängerung der Amtszeit des Reichspräsidenten von Hindenburg! Der Führer der Nationalsozialisten Adolf Hitler, welcher mit Reichskanzler Dr. Brüning wichtige Besprechungen über die Amtszeitverlängerung des Reichspräsidenten in Berlin führt.
Traducere aproximativa: negocieri privind prelungirea termenului de Presedintele von Hindenburg! Liderul Naţional Socialist Adolf Hitler, în Berlin, poarta discuţii importante cu cancelarul Dr. Brüning despre prelungirea termenului de catre preşedinte.


Arhivele Federale Germane au deschis recent un "depozit" de imagini foto din diferite perioade ale istoriei Germaniei, inclusiv din perioada lui Adolf Hitler. Va vom prezenta periodic imagini culese din aceste arhive, imagini care au fost puse la dispozitia publicului cu ajutorul site-ului commons.wikimedia.org

Tuesday, January 11, 2011

Hitler, vinovat sau nevinovat? (I)

Haideţi să vedem, pe scurt, care au fost motivele pentru care Adolf Hitler a fost declarat vinovat de declanşarea celui de-al doilea război mondial.
Istoria oficială spune că această conflagraţie a debutat la 1 septembrie 1939, când Germania a atacat Polonia. Timp de trei zile, războiul „mondial” nu este de fapt decât un război germano-polon. Vine însă ziua de 3 septembrie 1939, când Marea Britanie şi Franţa declară război Germaniei, fapt care antrenează în acest conflict şi coloniile de peste mări şi ţări ale acestor două mari puteri. Abia din acest moment războiul capătă un caracter mondial! Pentru a respecta, aşadar, adevărul istoric este corect să precizăm faptul că data reală de începere a celui de-al doilea război mondial este 3 septembrie 1939, iar cei responsabili de escaladarea la scară mondială a conflictului sunt Marea Britanie şi Franţa! Aici nu mai e vorba de o interpretare forţată a evenimentelor, ci de fapte! Nu Adolf Hitler a fost cel care a declarat război mai multor ţări, ci aceste ţări i-au declarat lui un război. Desigur, cei care doresc n-au decât să justifice atacul aliat, să considere că occidentalii aveau „dreptul” să atace Germania din moment ce aceasta a atacat – la rândul ei - ”săracul” popor polonez. Nu asta e problema… Totuşi, explicaţiile de acest fel reprezintă doar un punct de vedere, al învingătorului, pentru că altfel şi Germania are o justificarea asemănătoare pentru atacul ei. Diferenţa e că acum nimeni nu mai vine să susţină punctul de vedere german şi suntem puşi în postura să acceptăm forţat explicaţia învingătorului. Istoricii nu au vrut să respecte adevărul istoric pentru că acceptarea datei de 3 septembrie ar fi dus automat la concluzia că responsabile pentru declanşarea celui de-al doilea război mondial sunt Franţa şi Marea Britanie, ori măsluitorii istoriei doresc să culpabilizeze cu orice preţ doar Germania!
Bineînţeles, nu ne vom opri aici cu analiza acelui moment. Merită să mergem mai departe şi să analizăm motivaţiile care stau la baza războiului declarat Germaniei de aliaţi pentru a stabili cât de temeinice au fost acestea.
S-a spus, aşadar, că aliaţii nu au făcut decât să reacţioneze la agresiunea Germaniei asupra Poloniei. La o privire superficială, argumentul ar putea părea puternic. Atunci când un stat comite o agresiune asupra altui stat comunitatea internaţională poate interveni atât pentru a proteja o naţiune mai slabă, cât şi pentru a impune un anumit echilibru de putere. Raţionamentul ar fi corect şi în cazul Poloniei dacă n-ar fi scos din contextul evenimentelor de atunci. Evenimentele care au precedat războiul însă, nu lasă loc de o asemenea justificare pentru puterile aliate. Până să atace Polonia, Hitler a mai făcut câţiva paşi asemănători, iar puterile aliate nu doar că nu s-au împotrivit, ci chiar l-au sprijinit pe liderul german şi l-au încurajat!
În 1936, trupele germane au remilitarizat zona Renană, fapt interzis de tratatul de pace de la Versailles, încheiat după primul război mondial. A fost un caz clar de sfidare pe care Hitler l-a făcut la adresa puterilor garante ale tratatului de la Versailles. Conform acestor principii de „drept” europene, s-ar fi impus intervenţia comunităţii internaţionale pentru a pune la punct sfidarea germană. Nu a fost nici o reacţie fermă împotriva gestului făcut de Hitler! Nimeni nu s-a opus… Deşi, dacă ar fi făcut-o atunci, putea obţine rezultate foarte bune întrucât armata germană încă nu era constituită ca o forţă reală şi puternică, aşa cum a fost mai târziu.
În 1938, Germania a anexat Austria. Mobilizându-şi forţele politice din interiorul Austriei care susţineau Germania, Hitler a putut să dea acestei „uniri” un caracter aproape „legal”. Dacă cele două popoare vroiau să fie unite sub un singur stat, cine putea să le conteste acest drept? N-a făcut-o nimeni! Germania s-a mărit considerabil, iar puterile europene au recunoscut acest act.
În 1938/1939, Germania a anexat Cehoslovacia. N-a făcut-o prin război ci prin „negociere directă”, prin presiuni şi cu ajutorul… Marii Britanii şi Franţei! Plecând de la o revendicare socotită legitimă (zona Sudeţilor, populată masiv cu germani), Hitler a încorporat în Reich întreaga Cehoslovacia dând, ca şi în cazul Austriei, o aparenţă de legalitate. S-au semnat documente, acorduri, înţelegeri etc. Puterile aliate au consimţit să susţină politica de acest tip dusă de Germania, ba chiar au făcut presiuni asupra celor care se opuneau pentru ca doleanţele nemţilor să fie împlinite. Şi toate astea se consumau într-o perioadă în care Germania nu însemna mare lucru dacă ar fi fost adusă pe frontul de război. Când Germania a fost slabă, nimeni nu i s-a opus, apoi când a devenit puternică (ajutată chiar de viitorii inamici să devină puternică!) i s-a declarat război! Poate că dvs vă pare (ca şi lui Churchill) o „idioţenie” politică, dar dacă nu e? Dacă toate astea nu sunt idioţenii? Dacă sunt acţiuni, de fapt, bine gândite?
Cazul Cehoslovaciei se aseamănă foarte mult cu cel al Poloniei. Şi într-un caz şi în celălalt Hitler a cerut anumite teritorii, iar cealaltă parte s-a opus. Hitler a ameninţat, iar cealaltă parte a căutat sprijin la aliaţii occidentali. Diferenţa apare în faza finală a problemei. În cazul Cehoslovaciei, aliaţii au acceptat pretenţiile Germaniei şi au silit guvernul de la Praga să accepte situaţia. În cazul Poloniei, aliaţii au oferit Poloniei garanţii de securitate!
Momentul „Polonia” merită studiat cu multă atenţie pentru a înţelege planul avut de conspiratori. Astfel, istoria oficială a evenimentelor este încărcată cu tot felul de date din acea perioadă, unele aparent contradictorii. Pe de o parte sunt documentate unele încercări oficiale ale aliaţilor de a evita conflictul, de a încerca să se obţină de la Polonia o atitudine mai conciliantă în faţa cererilor germane. Pe de altă parte însă, în chestiunile cu adevărat esenţiale s-a constatat o inflexibilitate generală. Persoana din guvernul polonez care controla toate negocierile de pace sau război era ministrul de Externe. Acesta s-a arătat foarte ferm în a nu ceda sub nici o formă în faţa cererilor germane. Indiferent de celelalte discuţii care au avut loc, de demersurile făcute de alţi politicieni sau oameni de afaceri, când venea rândul ministrului de externe acesta era inflexibil. Personal, cred că a fost una din persoanele cheie care trebuia să facă posibil acest conflict şi s-a mizat foarte mult pe ”fermitatea” lui! De asemenea, chiar dacă pe alocuri guvernul de la Varşovia era îndemnat să fie mai conciliant, în acordurile ferme încheiate între Marea Britanie şi Polonia se spune clar că Polonia va fi protejată să-şi apere graniţele.
O situaţie mai ciudată a fost în cazul Franţei. Franţa s-a alăturat politicii duse de Marea Britanie în privinţa problemei germano-polone, dar Franţa nu avea acorduri directe şi ferme cu Polonia. De altfel, în Franţa a existat un curent foarte puternic în favoarea neimplicării statului francez în problema poloneză. Mergând alături de Anglia, guvernul francez s-a îndepărtat oarecum de spiritul maselor şi asta s-a văzut ulterior atât în slaba capacitate de luptă demonstrată de armata franceză cât şi în modul în care naţiunea franceză s-a supus ocupaţiei germane. Pentru cei care nu ştiu, să spunem că pe frontul sovietic a luptat şi o mare unitate franceză, formată din voluntari care au îmbrăcat uniforma germană pentru a lupta contra bolşevismului!
În fine… Ideea de bază e că deşi existau şanse reale de se ajunge la o împăcare în termeni rezonabili, între guvernele german şi polonez, au existat persoane (din tabăra Aliaţilor) care au blocat orice cale de a se evita războiul. Pe de o parte, prin politica dusă în ultimii ani, Germania a fost încurajată şi sprijinită să obţină teritoriile pe care le revendica, pe de altă parte această susţinere a mers doar până înainte de ultimul pas. Atunci a început războiul! Ce s-ar fi întâmplat dacă Hitler şi-ar fi recuperat liniştit Danzigul şi coridorul polonez? Exista „riscul” ca Hitler să nu mai dorească nimic şi să nu mai poată constitui o „ameninţare” pentru politica europeană! Conducătorul german se putea preocupa exclusiv de opere de arhitectură sau de construirea Reichului de 1000 de ani în care să domnească pacea şi fericirea (aşa cum este consemnată această intenţie în câteva lucrări)! Hitler trebuia ”îmbarcat” în „ultimul tren spre Iad” disponibil, şi acesta era ”trenul” polonez. (va urma)

Cornel SABOU

Manipularea conştiinţelor (V)

Spiritul adevărului

După terminarea războiului, în fiecare ţară s-a aplicat o politică specială de manipulare a conştiinţelor. În această problemă nu a existat o diferenţă majoră între comunişti şi capitalişti. Ambele tabere agreau „ideea” că Adolf Hitler a fost un călău, iar naţional-socialismul german era sperietoarea lumii „civilizate”. Ambele viziuni aveau scopuri bine determinate: ascunderea adevăraţilor vinovaţi şi mascarea programului de construcţie a noii „securităţi mondiale”. Chiar şi în prezent, una din principalele forme de manipulare este sistemul de învăţământ. Istoria care se predă în şcoli conţine toate aceste aspecte manipulatorii, toate aceste falsuri despre cel de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, cercetători particulari vorbesc pe la TV sau scriu prin ziare versiuni ale istoriei acelor timpuri care combat, cu argumente, varianta oficială, dar toate aceste teorii – chiar dacă sunt extrem de bine documentate – rămân doar la acest stadiu, al mediatizării ocazionale. Deşi s-au scris multe cărţi despre porţiuni din adevărul celui de-al doilea război mondial, responsabilii din domeniul învăţământului au rămas orbi, surzi şi muţi în acest domeniu. Aşa se face că oricât efort vor depune oamenii preocupaţi de adevăr, dacă nu se va face un pas înainte prin introducere în programa şcolară a aspectelor istorice reale, şi scoaterea celor false din materia predată, nu se va înregistra un veritabil progres pe calea educaţiei sănătoase. Iată câteva exemple simple, de fapte sau idei care nu pot fi contestate, dar care lipsesc din „documentarea” de bază a elevului:
- războiul al doilea mondial a început la 3 septembrie 1939 (nu la 1 septembrie!) pentru că atunci Franţa şi Marea Britanie au declarat război Germaniei şi au antrenat în acest război toate coloniile lor, dând astfel conflictului cu adevărat un caracter mondial.
- Ascensiunea la putere, în Germania, a lui Adolf Hitler a fost posibilă şi datorită sprijinului pe care acesta l-a primit de la britanici şi americani. De asemenea, înarmarea Germaniei a fost finanţată de cercurile economice din Anglia şi SUA.
- URSS avea pregătit un masiv atac împotriva Germaniei pe care l-ar fi declanşat la începutul lunii iulie 1941. Hitler a aflat despre intenţiile lui Stalin şi a atacat preventiv la 22 iunie…
- Marile crime de război comise de aliaţi trebuie menţionate şi în manualele de istorie, alături de celelalte, comise de germani.
Ar mai putea fi menţionate şi alte episoade, dar nu e cazul acum să le dezvolt pe toate. Le veţi regăsi în fiecare capitol al acestei lucrări. Ideea este că tânăra generaţie trebuie educată în spiritul adevărului istoric. Doar aşa va putea înţelege evenimentele astfel încât să nu mai permită niciodată escaladarea unui conflict la scară planetară.

Cornel SABOU

Monday, January 10, 2011

Manipularea conştiinţelor (IV)

Să vorbim puţin şi despre modul ciudat în care a fost tratată Germania ca inamic. Când două tabere sunt în conflict există – teoretic - posibilitatea încheierii unui armistiţiu, a unei păci care să fie favorabilă unei părţi şi defavorabilă celeilalte. În toate timpurile, până în preajma celui de-al doilea război mondial, marile puteri s-au războit doar până când una s-a recunoscut învinsă. Avem ca exemplu chiar primul război mondial, la finele căruia s-au impus Germaniei condiţii umilitoare de pace. Niciodată, în timpul istoriei moderne, până în 1945, nu s-a pus problema unei anihilări totale a inamicului. Din 1942, aliaţii au afirmat clar că nu acceptă decât o capitulare necondiţionată a Germaniei, fapt care era imposibil în primul rând din punct de vedere politic, şi apoi – evident – militar. Nu poţi cere unei naţiuni care nu este înfrântă să capituleze necondiţionat şi să speri, în acelaşi timp, în încheierea războiului! Dacă aliaţii au cerut acest lucru – şi l-au cerut! – apoi asta a fost pentru că ei nu vroiau ca războiul să se încheie! Dacă ar fi pus nişte condiţii (oricare ar fi fost acestea!) exista „riscul” ca Hitler să le accepte şi astfel el ar fi supravieţuit! Aşadar, caracterul celui de-al doilea război mondial a fost unul de anihilare totală, iar nota aceasta a fost impusă de SUA şi Marea Britanie. N-aveţi decât să le găsiţi acestora câte justificări vreţi, dar trebuie să recunoaştem că această situaţie a existat! Stilul acesta nou, de a impune un război total, cu sacrificarea populaţiilor, a oraşelor şi cu milioane de victime nevinovate a fost creat de aşa-zisele puteri democrate, nu de cele fascisto-naziste. Nu pare interesantă constatarea?
Să vedem însă care au fost motivaţiile acestei pretenţii de capitulare necondiţionată… S-a spus că se dorea eliminarea orientărilor politice de tip fascist din Europa. De aceea, cică, pentru Germania şi Italia nu era loc de negocieri, şi nici pentru Japonia, care era un stat numit militarist. O eventuală negociere, în orice condiţii, ar fi dus la menţinerea la putere în interiorul acestor ţări a forţelor politice care ar fi declanşat războiul, şi acest lucru era receptat ca un pericol pentru pacea mondială. FALS! În primul rând să menţionăm că o guvernare cu un vădit caracter fascist s-a menţinut în Europa (nederanjată de nimeni) până târziu, în anii 70. Este vorba de statul spaniol, aflat sub conducerea generalului Franco. Franco a ajuns la putere în Spania, în 1939, ca urmare a războiului civil ce a îngenuncheat republica democratică. Pentru a ajunge la putere, Franco a fost ajutat de Hitler şi Mussolini, atât cu trupe de luptă (vestita Legiune germană „Condor” şi zeci de mii de soldaţi italieni) cât şi cu materii prime necesare ducerii luptelor. La început, pentru că Spania era devastată în urma războiul civil, Franco nu a putut să se alăture lui Hitler în războiul mondial. Mai apoi, când forţele interne i-ar fi permis o implicare, Franco a observat că Hitler şi Germania erau aproape de înfrângere şi nu a vrut să-şi rişte propriul scaun, aşa că a stat de o parte până la sfârşit, menţinând însă un caracter de guvernare de tip fascist, naţionalist. Nici o putere mondială nu a declarat atunci că Spania ar fi un pericol pentru pacea mondială, deşi – repet – până prin anii 70 (când Franco a murit) a fost un stat de tip naţionalist. De ce? Oare dacă Germania lui Hitler ar fi fost lăsată în pace s-ar fi manifestat la fel? Aliaţii vor răspunde că nu, şi vor invoca legenda „spaţiului vital” dorit de Hitler! Acum vedeţi la ce le foloseşte acestora o asemenea legendă?
Adevărul e că judecata de acest tip (capitulare necondiţionată) l-a privit doar pe Adolf Hitler. Italia lui Mussolini şi-a putut negocia ieşirea din război, iar în vara lui 1943 a întors armele, Mussolini fiind arestat de noul guvern. Japonia, şi-a negociat şi ea capitularea. Japonezii cereau un singur lucru: să se garanteze faptul că după încetarea ostilităţilor va fi păstrat pe teritoriul japonez statutul special al împăratului. Aliaţii au respins oferta de pace japoneză, au aruncat bombele atomice, japonezii şi-au păstrat unica revendicare, iar americanii – în final – au acceptat-o! Pacea dintre Japonia şi SUA s-a încheiat chiar în aceste condiţii, cu păstrarea statutului special al împăratului. De ce nu a fost acceptată această condiţie înainte de aruncarea celor două bombe atomice? Ce rost au mai avut bombele dacă până la urmă pacea s-a încheiat în nişte condiţii care existau şi înainte de aruncarea lor? Sunt întrebări concrete la care aliaţii nu vor da niciodată un răspuns concret. Sunt adevăruri care dor… Doare să ştii că un guvern, care reprezintă idealul de democraţie, a putut să arunce două bombe atomice doar pentru a experimenta pe viu impactul unor asemenea explozii! Doare să te ştii cobaiul unor experienţe „democratice” de putere, şi apoi să-i condamni pe nazişti pentru că ar fi făcut „experienţe medicale pe oameni”! În istoria mondială oficială, faptul că dr. Mengele a făcut injecţii prizonierilor de la Auschwitz e mai grav decât că americanii au volatilizat într-o secundă sute de mii de oameni! Nu sunt un om care să nu poată înţelege, la o adică, nişte raţiuni superioare, de stat, dar aceste raţiuni nu trebuie să treacă de ceea ce se înţelege cu adevărat prin cuvântul RAŢIUNE! Nu poţi invoca „raţiunea superioară” pentru a declanşa un război mondial! Nu există o asemenea raţiune! Cei care au gândit şi implementat acest scenariu macabru, folosindu-se pentru asta de statele întregii planete, sunt nişte oameni cu adevărat bolnavi! Unde ne va duce setea lor de putere? Cât de departe vor merge „raţiunile” lor de stat pentru a ne impune constrângeri „democratice”? Personal, sunt adeptul respectării cu sfinţenie a unor valori şi principii statuate prin legi internaţionale valabile pentru toate statele, indiferent de puterea lor militară sau economică. Conform acestei „viziuni”, egalitatea în faţa legii devine oarecum mai importantă decât „libertatea” unora de a se situa deasupra ei! Invocându-se în mod greşit primatul „libertăţilor” de tip democratic ajungem să trăim într-o societate guvernată modern după principiile evului mediu în care cel mai puternic îl domină pe cel mai slab şi îi impune acestuia condiţii („legi”) nenegociabile. Ştiu că orice dominaţie (chiar şi dominaţia principiului egalităţii în faţa legii) nu poate fi impusă decât cu forţa, iar acum, comunitatea internaţională nu are forţa să impună guvernelor principii sănătoase. Nu are forţa militară, poliţienească, dar există o forţă care lucrează în afara graniţelor marilor imperii, fie ele antice sau moderne. Este forţa ADEVĂRULUI! Adevărul pătrunde în inimi şi în conştiinţe şi poate modifica radical comportamente. Nu am inventat eu asta, eu doar am descoperit că această lege a naturii funcţionează! De aceea public… picături de adevăr! (va urma)

Cornel Sabou

Monday, January 3, 2011

Manipularea constiintelor (III)

O imagine normală

Continui să vă dau citate din cartea scrisă de Traudl Junge… Vorbim, de data asta, despre cadourile pe care Hitler le primea cu ocazia onomasticii sale.

”Cele mai multe din aceste cadouri nu erau destinate uzului personal al lui Hitler. El urma doar să decidă căror persoane lipsite de mijloace materiale să le fie repartizate.”

Astăzi, personalităţile publice sunt obligate prin lege să declare cadourile de valoare primite deoarece foamea de suveniruri de orice fel a ajuns o problemă naţională! Pe de altă parte, ideea ca şefii de stat să doneze cea mai mare parte din cadourile primite se practică peste tot în lume. Nu a fost Hitler un unicat în această privinţă, dar – iată! – a fost în nota generală de normalitate. Din păcate, trebuie să scoatem în evidenţă asemenea exemple simple, banale chiar, pentru a înţelege că atunci când vorbim de Hitler putem vorbi de un tip de lider politic care îşi reprezintă interesele poporului său şi care are comportamente normale. Aşa cum la vremea aceea procedau toate puterile lumii, problemele de graniţă care nu puteau fi rezolvate pe cale diplomatică se tranşau prin război. Germania îşi rezolva pe calea războiului un conflict de interese pe care îl avea cu Polonia. Câteva mari puteri se opuneau. Războiul s-a generalizat. Hitler, în aceste circumstanţe, se comportă normal. Verifica mersul războiului, caută soluţii de pace. În particular, are o viaţă echilibrată, austeră, lipsită de fast şi uneori chiar de confort. Foarte mulţi descriau după război atmosfera „neprietenoasă” care era în buncărul Fuhrerului, frigul pe care trebuiau să-l îndure în timp ce-l ascultau pe acesta, mâncarea sărăcăcioasă care se servea la masă.
Hitler nu a strâns averi personale, nu profita de avantajele funcţiei pentru a-şi satisface pofte personale, nu-şi promova în funcţii rude. În schimb, făcea donaţii foarte multe! Cei mai mulţi generali germani s-au îmbogăţit de pe urma milioanelor de mărci care le-au fost date de Hitler după anumite izbânzi, sau la retragerea din funcţie. Banii proveneau din bugetul de stat, şi nu puţini au fost aceia care i-au fost fideli Fuhrerului având la bază acest interes financiar.
În amintirile secretarei Junge se pot întâlni multe alte exemple de normalitate în ceea ce priveşte comportamentul şi caracterul lui Hitler. Imaginea care rezultă după lectura acestor neînsemnate întâmplări nu este deloc una care să te înspăimânte. Nu descoperi un om cuprins de febra crimei, a exterminărilor, de paranoia şi de alte boli psihice care i-au fost atribuite ulterior. Dimpotrivă, Hitler trăieşte, cum am mai spus, în austeritate. Consumă doar mâncare sărăcăcioasă (legume, ouă, lactate), nu fumează, nu consumă alcool, nu pretinde confort, camera sa este neîncălzită etc.
Istoricii care susţin necondiţionat cauza aliată afirmă că în toată istoria lumii, din toate timpurile, „dictatorii” s-au evidenţiat prin asemenea amănunte aparent onorabile, dar – consideră ei – aceasta nu e decât o mască şi doar „oamenii slabi” s-ar lăsa influenţaţi de acest comportament. Este, dacă vreţi, proba forţei pe care o au aceste figuri celebre ale istoriei din care face parte şi Adolf Hitler! Duşmanii săi, dacă nu pot să-i nege virtuţile, încearcă într-un mod meschin să le pervertească. Mi se pare mult mai sănătos ca profilul fiecărui mare conducător să fie prezentat în lumina sa adevărată, pentru a fi mai uşor de înţeles, de acceptat chiar. Oameni puternici au fost şi Churchill, şi Roosvelt şi – mai ales! – Stalin. Şi cu toate acestea, toţi trei s-au temut de Hitler! În primul rând Stalin a ajuns să fie obsedat de liderul german. Oare toţi aceşti lideri se temeau de un… nebun? Sau dimpotrivă, erau conştienţi de capacităţile extraordinare ale liderului Germaniei de a-şi mobiliza poporul şi armata pentru a lupta până în ultimul ceas?
Amănunte de acest gen, care reflectă normalitatea omului Adolf Hitler, pot fi regăsite în mai toate lucrările memorialistice care privesc acea perioadă. Evident, toate acestea vor „păcătui” prin includerea unor regrete şi opinii personale deplasate, dar acestea sunt note impuse de învingători. Pentru un cercetător independent, preocupat doar de adevărul istoric, judecăţile de valoare postbelice nu reprezintă un reper important. Pentru opinia publică însă, toate aceste acuzaţii târzii, toate interpretările răutăcioase şi comentariile subiective au contat! Oamenii simplii, sătui de război, au luat de bune mistificările pentru că aveau nevoie de un „vinovat”, de cineva pe care să-şi verse amarul pierderii celor dragi. După repetarea obsesivă a minciunilor care îl priveau pe Hitler, publicul a ajuns să le creadă. Astăzi, orice om „normal” când aude numele „Hitler” nu se poate gândi decât la „crimă, nebunie, paranoia, antisemitism, spaţiu vital etc…”.
După război, cei mai mulţi oameni erau interesaţi de refacerea caselor distruse, de un loc de muncă plătit corespunzător, de sărăcie şi boli, pe scurt de intrarea în normalitate. Foarte puţini se mai preocupau atunci cât de criminal a fost, sau nu, Adolf Hitler, sau care va fii soarta Partidului Naţional-Socialist german. Desigur, cât s-a aflat la putere, Hitler a fost iubit de poporul său şi acest lucru este recunoscut chiar şi de inamicii săi. Odată cu moartea sa, mulţi germani şi-au pierdut speranţa într-un viitor cât de cât fericit. Cei mai mulţi se aşteptau la o ocupaţie de durată, răzbunătoare şi nemiloasă. Învingătorii şi-au împărţit Germania, rezultând două „ţări”, RFG şi RDG. Milioane de germani au fost deportaţi atât în lagărele comuniste cât şi în cele occidentale. Sute de mii au murit în condiţii necunoscute nici până azi… Despre „Auschwitz”-ul îndurat de germani nu vorbeşte nimeni şi nici nu va vorbi vreodată. Pentru ei, şi pentru ”holocaustul german”, istoria nu are rezervată nici măcar o pagină! (va urma)

Cornel SABOU