Monday, January 3, 2011

Manipularea constiintelor (III)

O imagine normală

Continui să vă dau citate din cartea scrisă de Traudl Junge… Vorbim, de data asta, despre cadourile pe care Hitler le primea cu ocazia onomasticii sale.

”Cele mai multe din aceste cadouri nu erau destinate uzului personal al lui Hitler. El urma doar să decidă căror persoane lipsite de mijloace materiale să le fie repartizate.”

Astăzi, personalităţile publice sunt obligate prin lege să declare cadourile de valoare primite deoarece foamea de suveniruri de orice fel a ajuns o problemă naţională! Pe de altă parte, ideea ca şefii de stat să doneze cea mai mare parte din cadourile primite se practică peste tot în lume. Nu a fost Hitler un unicat în această privinţă, dar – iată! – a fost în nota generală de normalitate. Din păcate, trebuie să scoatem în evidenţă asemenea exemple simple, banale chiar, pentru a înţelege că atunci când vorbim de Hitler putem vorbi de un tip de lider politic care îşi reprezintă interesele poporului său şi care are comportamente normale. Aşa cum la vremea aceea procedau toate puterile lumii, problemele de graniţă care nu puteau fi rezolvate pe cale diplomatică se tranşau prin război. Germania îşi rezolva pe calea războiului un conflict de interese pe care îl avea cu Polonia. Câteva mari puteri se opuneau. Războiul s-a generalizat. Hitler, în aceste circumstanţe, se comportă normal. Verifica mersul războiului, caută soluţii de pace. În particular, are o viaţă echilibrată, austeră, lipsită de fast şi uneori chiar de confort. Foarte mulţi descriau după război atmosfera „neprietenoasă” care era în buncărul Fuhrerului, frigul pe care trebuiau să-l îndure în timp ce-l ascultau pe acesta, mâncarea sărăcăcioasă care se servea la masă.
Hitler nu a strâns averi personale, nu profita de avantajele funcţiei pentru a-şi satisface pofte personale, nu-şi promova în funcţii rude. În schimb, făcea donaţii foarte multe! Cei mai mulţi generali germani s-au îmbogăţit de pe urma milioanelor de mărci care le-au fost date de Hitler după anumite izbânzi, sau la retragerea din funcţie. Banii proveneau din bugetul de stat, şi nu puţini au fost aceia care i-au fost fideli Fuhrerului având la bază acest interes financiar.
În amintirile secretarei Junge se pot întâlni multe alte exemple de normalitate în ceea ce priveşte comportamentul şi caracterul lui Hitler. Imaginea care rezultă după lectura acestor neînsemnate întâmplări nu este deloc una care să te înspăimânte. Nu descoperi un om cuprins de febra crimei, a exterminărilor, de paranoia şi de alte boli psihice care i-au fost atribuite ulterior. Dimpotrivă, Hitler trăieşte, cum am mai spus, în austeritate. Consumă doar mâncare sărăcăcioasă (legume, ouă, lactate), nu fumează, nu consumă alcool, nu pretinde confort, camera sa este neîncălzită etc.
Istoricii care susţin necondiţionat cauza aliată afirmă că în toată istoria lumii, din toate timpurile, „dictatorii” s-au evidenţiat prin asemenea amănunte aparent onorabile, dar – consideră ei – aceasta nu e decât o mască şi doar „oamenii slabi” s-ar lăsa influenţaţi de acest comportament. Este, dacă vreţi, proba forţei pe care o au aceste figuri celebre ale istoriei din care face parte şi Adolf Hitler! Duşmanii săi, dacă nu pot să-i nege virtuţile, încearcă într-un mod meschin să le pervertească. Mi se pare mult mai sănătos ca profilul fiecărui mare conducător să fie prezentat în lumina sa adevărată, pentru a fi mai uşor de înţeles, de acceptat chiar. Oameni puternici au fost şi Churchill, şi Roosvelt şi – mai ales! – Stalin. Şi cu toate acestea, toţi trei s-au temut de Hitler! În primul rând Stalin a ajuns să fie obsedat de liderul german. Oare toţi aceşti lideri se temeau de un… nebun? Sau dimpotrivă, erau conştienţi de capacităţile extraordinare ale liderului Germaniei de a-şi mobiliza poporul şi armata pentru a lupta până în ultimul ceas?
Amănunte de acest gen, care reflectă normalitatea omului Adolf Hitler, pot fi regăsite în mai toate lucrările memorialistice care privesc acea perioadă. Evident, toate acestea vor „păcătui” prin includerea unor regrete şi opinii personale deplasate, dar acestea sunt note impuse de învingători. Pentru un cercetător independent, preocupat doar de adevărul istoric, judecăţile de valoare postbelice nu reprezintă un reper important. Pentru opinia publică însă, toate aceste acuzaţii târzii, toate interpretările răutăcioase şi comentariile subiective au contat! Oamenii simplii, sătui de război, au luat de bune mistificările pentru că aveau nevoie de un „vinovat”, de cineva pe care să-şi verse amarul pierderii celor dragi. După repetarea obsesivă a minciunilor care îl priveau pe Hitler, publicul a ajuns să le creadă. Astăzi, orice om „normal” când aude numele „Hitler” nu se poate gândi decât la „crimă, nebunie, paranoia, antisemitism, spaţiu vital etc…”.
După război, cei mai mulţi oameni erau interesaţi de refacerea caselor distruse, de un loc de muncă plătit corespunzător, de sărăcie şi boli, pe scurt de intrarea în normalitate. Foarte puţini se mai preocupau atunci cât de criminal a fost, sau nu, Adolf Hitler, sau care va fii soarta Partidului Naţional-Socialist german. Desigur, cât s-a aflat la putere, Hitler a fost iubit de poporul său şi acest lucru este recunoscut chiar şi de inamicii săi. Odată cu moartea sa, mulţi germani şi-au pierdut speranţa într-un viitor cât de cât fericit. Cei mai mulţi se aşteptau la o ocupaţie de durată, răzbunătoare şi nemiloasă. Învingătorii şi-au împărţit Germania, rezultând două „ţări”, RFG şi RDG. Milioane de germani au fost deportaţi atât în lagărele comuniste cât şi în cele occidentale. Sute de mii au murit în condiţii necunoscute nici până azi… Despre „Auschwitz”-ul îndurat de germani nu vorbeşte nimeni şi nici nu va vorbi vreodată. Pentru ei, şi pentru ”holocaustul german”, istoria nu are rezervată nici măcar o pagină! (va urma)

Cornel SABOU

No comments: