Monday, November 19, 2012

Aberaţii la comanda Armatelor Aliate


Vreau să vă atrag atenţia asupra unor aspecte care fac parte din cel de-al doilea război mondial şi care privite acum, cu mintea deschisă şi eliberată de propaganda mincinoasă oficială, ne dau foarte clar imaginea grotească a ceea ce au însemnat aliaţii şi planul lor ascuns de predare a Europei către... Uniunea Sovietică!

V-am mai spus că planul iniţial al conspiratorilor era ca la un moment dat (iulie 1941) Stalin să declanşeze o super-mega ofensivă către vest cu scopul de a "elibera" Europa de nazism, fascism etc. Dacă planul ar fi funcţionat, Europa ar fi fost eliberată de nazism prin ocupaţie comunistă. Lovitura pe care ar fi primit-o Hitler ar fi fost devastatoare, iar Stalin nu s-ar fi oprit cu înaintarea decât pe malurile Atlanticului. În acest scenariu apocaliptic, Europa întreagă (fără Marea Britanie) ar fi trebuit să fie ocupată de comunism, întreaga proprietate privată urma să fie lichidată, toţi "boierii", "moşierii" şi "ciocoii" (de fapt, toţi proprietarii, patronii) urmau să fie ucişi (după modelul deja aplicat în URSS). Peste ani, SUA ar fi intervenit militar pentru o nouă eliberare a Europei, de data asta de comunism. Pentru această ultimă eliberare s-ar fi folosit capul de pod Marea Britanie, iar invazia urma să măture comunismul de la un capăt la altul al Europei. În acest fel, planul de acaparare a puterii în întreaga Europă s-ar fi finalizat şi conspiratorii ar fi controlat perfect puterea pe tot bătrânul continent.

Planul a picat deoarece Hitler a lovit primul! Conştient de ceea ce-l aşteaptă, liderul german nu a stat cuminte ca să fie executat de conspiratori şi a atacat URSS cu câteva săptămâni înainte de atacul programat de Stalin. Din acel moment toate datele conspiraţiei au trebuit refăcute. Mai întâi s-a pus problema supravieţuirii Uniunii Sovietice. Trupele germane au ocupat repede Kievul, au înconjurat Leningradul şi s-au instalat în suburbiile Moscovei! A fost momentul în care consipratorii au fost siliţi să-şi dea arama pe faţă. Ei au tras sforile necesare pentru ca Marea Britanie şi SUA să sprijine din toate puterile Uniunea Sovietică. Mii de miliarde de dolari s-au scurs spre URSS sub formă de resurse, arme, muniţie şi alt fel de "ajutoare". Bani care nu s-au mai întors niciodată în SUA sau Anglia. 
Pentru a bloca orice iniţiativă japoneză de a ataca URSS-ul, SUA au decis - paradoxal - să sisteze orice export către Japonia. De ani buni, americanii finanţau practic războiul japonez din China. Fără petrolul şi celelalte materii prime care veneau din SUA, Japonia nu ar fi putut niciodată să lupte pe continent. Nu ar fi putut pentru că nu ar fi avut resursele necesare ca să o facă. Acum, odată embargoul acesta declanşat, japonezii s-au văzut siliţi să întoarcă armele spre SUA! Pentru a putea supravieţui în război, pentru a avea resursele necesare, japonezii s-au orientat spre singurul spaţiu disponibil şi anume mulţimea de insule din Pacific, dintre insula Japoneză şi America. 
Diversiunea americană a avut succes. Japonezii nu au lovit URSS-ul (care ar fi căzut imediat dacă japonezii ar fi intrat cu trupele lor în război alături de germani) ci au lovit SUA, fapt care pentru americani nu era prea îngrijorător, ba dimpotrivă. Ei ştiau că un an-doi războiul urma să se ducă doar pe câteva insule, timp suficient pentru ca ei să ridice o armată de invazie foarte puternică şi apoi să cureţe tot spaţiul. 

Ulterior, în anii 1942, 1943, conspiratorii au sperat ca URSS-ul să poată câştiga de unul singur războiul cu Germania şi să se realizeze mai departe planul lor iniţial, ca Europa să fie ocupată de comunism. Nu s-a putut aceasta pentru că germanii luptau foarte bine şi ţineau mai departe frontul pe teritoriul sovietic. Stalin şi-a dat seama de acest lucru şi cerea cu disperare ocultei să deschidă al doilea front în Europa pentru că singură, Uniunea Sovietică nu este capabilă să învingă Germania. Conspiratorii însă nu s-au grăbit. Tocmai pentru a lăsa mână liberă sovieticilor, prima invazie ordonată de americani a fost în... Africa, nu în Europa! În decembrie 1942, trupele americane debarcă în nordul Africii şi duc apoi câteva luni lupte cu trupele Axei. A doua debarcare, în 1943, nu este făcută pe drumul cel mai scurt către Berlin (pe ţărmurile de nord ale Franţei) ci în sudul Italiei, adică pe un spaţiu total neimportant în economia războiului! În 1944, frontul de est este tot în URSS, războiul germano-sovietic este blocat şi Stalin cere din nou al doilea front în Vest! În fine, conspiratorii acceptă ideea că  n-au altă soluţie şi în iunie 1944 aliaţii debarcă în Normandia, dar - atenţie - de aici încolo urmează nişte episoade incredibile. 

După reuşita debarcării, aliaţii au avut mai multe ocazii de a câştiga definitiv războiul, dar au refuzat să le aplice! Hitler a adunat într-un loc toate diviziile sale din vest şi a ordonat un atac general împotriva aliaţilor. Aliaţii au rezistat şi au declanşat un contraatac care a dus la încercuirea tuturor trupelor germane în punga de la Falaise! A fost momentul în care se putea decide soarta războiului dacă trupele germane ar fi fost complet lichidate. Dar nu s-a întâmplat asta. Eisenhower a ordonat oprirea mişcării de încercuire totală şi un coridor îngust prin care germanii s-au putut retrage a fost menţinut deschis tot timpul. Întrebat după război de ce a oprit încercuirea care ar fi putut pune capăt războiului (pentru că în afară de acele trupe germanii nu mai aveau practic mari unităţi pe frontul de vest!) Eisenhower a oferit cea mai penibilă şi idioată explicaţie! Cică s-a temut ca soldaţii aliaţi care ar fi trebuit să finalizeze încercuirea să nu se omoare între ei! Adevăru-i că dacă ar fi lichidat acele trupe, Americanii ar fi fost obligaţi să călătorească spre Berlin fără să mai întâmpine rezistenţă şi războiul s-ar fi putut încheia rapid, dar fără înaintarea sovietică spre inima Europei!

De altfel, toate mişcările ulterioare au demonstrat că aliaţii luptă doar de formă, aşteptând doar ca sovieticii să înainteze cât mai adânc spre Europa! Franţa a fost "eliberată" mai mult pentru că germanii s-au retras pe vechea graniţă. Ajunşi pe graniţă, americanii au stat nemaifăcând nimic! Apoi, l-au găsit pe mareşalul englez Montgomery care a conceput un plan complet nebunesc de atac aliat prin Olanda şi l-au aprobat tocmai pe ideea că acel plan va fi sortit eşecului. Când Operaţiunea Market-Garden s-a declanşat, pentru a fi siguri că vor pierde, conspiratorii au ordonat chiar unele sabotaje! Astfel, diviziile de paraşutişti care au participat la acel asalt au fost dotate (toate!) cu nişte aparate radio pentru comunicare nefuncţionale! În toate lucrările care s-au scris despre acel asalt se menţionează acest lucru. Lipsite de informaţii, neputându-se coordona, neputând face rapoarte sau da comenzi, trupele aliate au fost decimate de germani şi ofensiva a fost un eşec. 
După acest eşec aliaţii au continuat să stea în aşteptare, nefăcând nimic... Au fost surprinşi de ofensiva germană din decembrie 1944 care a încercat să lichideze trupele aliate din vest, apoi şi-au revenit. Colapsul german de pe front i-a obligat pe aliaţi să înainteze, dar Eisenhower a interzis pur şi simplu orice înaintare spre Berlin! Deşi la un moment dat drumul spre capitala germană era complet liber, trupele aliate au fost orientate spre nord şi sud. Aşa a ajuns Berlinul sub ocupaţie sovietică...

Concluzii. 
Conspiratorii nu au realizat decât jumătate din ceea ce şi-au dorit. Doar estul Europei a fost ocupat de comunism. Vestul şi Centrul s-au dezvoltat prin democraţia de tip american ce a fost impusă zonei. S-a intrat în falsul război rece refăcându-se astfel integral planurile de acaparare a puterii în Europa. 
În al doilea război mondial, armatele aliate au luptat având pe masă strict interesele sovietice! Milioane de soldaţi aliaţi au fost sacrificaţi pe altarul acestor interese obscure, iar supravieţuitorii au fost îndoctrinaţi şi îndobitociţi cu tot felul de diversiuni tocmai pentru a nu vedea aberaţiile săvârşite de comanda militară aliată din timpul războiului. Dar toate astea le putem vedea noi, azi! Şi le putem descifra! Şi le putem da pe faţă! Asta facem, asta fac eu acum!
Pe curând!

Cornel SABOU

Saturday, October 27, 2012

Diversiunea Holocaustului demontată cu probe (III)


Raport întocmit de expertul Fred Leuchter în anul 1988

Raport privind presupusele camere de gazare de la Auschwitz, Birkenau şi Majdanek (Polonia), realizat de un expert în echipamente de execuţie


SCURTĂ ISTORIE A PRESUPUSELOR CAMERE DE GAZARE GERMANE 

Pe baza materialelor disponibile autorului, s-a stabilit că germanii ar fi construit o serie de camere de gazare mari (trei sau mai mulţi condamnaţi) pentru execuţii care au început la sfârşitul lui 1941, folosindu-le până în 1944. Începând cu prima presupusă gazare într-un subsol de la Auschwitz I, doua foste ferme de la Birkenau (Auschwitz II) cunoscute sub numele de casa Alba şi casa Roşie sau Bunkerele 1şi 2, Krema I de la Auschwitz, Krema II, III, IVşi V de la Birkenau şi o instalaţie experimentală la Majdanek, aceste construcţii se presupune că foloseau acid hidrocianic sub forma de Zyklon B. Majdanek foloseaşi monoxid de carbon (CO). Conform literaturii oficiale obţinute de la Muzeele de la Auschwitz şi Majdanek, aceste camere de execuţie erau situate în lagăre de concentrare construite în zone industrializate, iar deţinuţii erau folosiţi ca mână de lucru pentru uzinele care susţineau efortul de război. Aceste instalaţii includeau şi crematorii pentru eliminarea rămăşitelor celor executaţi. În plus, existau şi alte presupuse instalaţii care foloseau numai CO ca gaz pentru execuţii, la Belzec, Sobibor, Treblinka şi Chelmno (camioane cu gaz). Acestea instalaţii au fost chipurile distruse în timpul sau după RM2, nu au fost inspectate şi nu fac obiectul acestui raport. 
Monoxidul de carbon (CO) va fi discutat deocamdată pe scurt. CO este un gaz de execuţie prost, pentru că necesita mult prea mult timp pentru a induce decesul - aprox. 30 minute -şi dacă este puţin circulat,şi mai mult. Pentru a utiliza CO, este nevoie de o cantitate de 4.000 ppm pentru a putea presuriza încăperea la 2,5 atmosfere. S-a sugerat şi CO2 (bioxidul de carbon). CO2 esteşi mai puţin eficient decât CO. Aceste gaze erau aparent produse de motoarele diesel. Motoarele diesel produc emanaţii care conţin foarte puţin monoxid de carbon şi ar fi nevoie ca încăperea să fie presurizată cu un amestec de aer/gaz pentru a exista suficient gaz care să inducă decesul. Monoxidul de carbon la 3000 ppm sau 0,30% provoacă ameţeală şi durere de cap după o expunere de o oră şi posibil alte afecţiuni pe termen lung. Concentraţiile de 4000 ppm sau mai mari sunt fatale în caz de expunere mai lungă de 1 oră. Autorul consideră că într-o cameră plină la capacitate cu persoane care ocupă aprox. 1 m2 (suprafaţa minimă pentru a asigura circulaţia gazului printre ocupanţi), ocupanţii ar muri de sufocare din cauza că ei înşişi ar consuma oxigenul disponibil, cu mult înainte ca gazul să-şi facă efectul. Astfel, simpla închidere a condamnaţilor într-un spaţiu limitat ar face inutilă nevoia de CO sau CO2 dintr-o sursă externă. Presupusele camere de execuţie de la Auschwitz I (Krema I)şi Majdanek încă există, oficial în forma iniţială. La Birkenau, Krema II, III, IVşi V s-au prăbuşit sau au fost dărâmate; Bunker I (Casa Roşie) nu mai există iar Bunker II (Casa Albă) este renovată acum şi folosită ca locuinţă privată. La Majdanek, primul crematoriu cu petrol a fost renovat iar crematoriul cu presupusa cameră de gazare a fost reconstruit, păstrându-se cuptoarele originale. Krema I de la Auschwitz, Krema II, III, IVşi V de la Birkenau şi actualul crematoriu de la Majdanek erau chipurile combinaţii de crematorii şi camere de gazare. Casele Albă şi Roşie de la Birkenau erau numai camere de gazare. La Majdanek, camerele de gazare experimentale nu se aflau lângă crematoriu şi exista un crematoriu separat care nu mai există azi.

ALCĂTUIRE ŞI PROCEDURI LA PRESUPUSELE CAMERE DE GAZARE 

Din studiul documentelor disponibile şi a instalaţiilor în sine, se observă că majoritatea presupuselor camere de gazare au fost transformate din nişte construcţii anterioare. Există o excepţie - aşa-zisele camere experimentale de la Majdanek, care ar fi fost chipurile construite de la zero ca şi camere de gazare. Bunkerele Işi II sunt descrise în literatura de la Muzeul Auschwitz ca fiind transformate din simple ferme, cu câteva camere şi ferestre etanşate. Acestea nu există în forma lor iniţială şi nu au fost inspectate. Krema I, II, III, IVşi V sunt descrise din punct de vedere istoric iar la inspecţia pe teren s-a ajuns la concluzia că fuseseră morgi transformate, legate şi adăpostite în aceeaşi clădire ca şi crematoriile. Vizitarea pe teren a acestor structuri a relevat o construcţie extrem de deficitară şi periculoasă dacă ar fi fost folosite ca şi camere de gazare. Nici există nici urmă de uşi, ferestre sau aerisire cu garnituri. Structurile nu sunt acoperite cu smoalăşi nici cu vreun alt material care să prevină scurgerile sau absorbţia gazului. Crematoriile din apropiere reprezintă un potenţial pericol de explozie. Cărămida şi mortarul poroase ar fi acumulat HCN şi ar fi făcut ca aceste instalaţii săfie periculoase pentru om timp de ani de zile. Krema I se află aproape de Spitalul S.S. de la Auschwitz şi are scurgerile din podea conectate la canalul principal al lagărului - ceea ce ar fi dus gazul la fiecare clădire. Nu a existat nici un sistem de aerisire pentru evacuarea gazului după folosireşi nici sisteme de încălzire sau mecanisme de împrăştiere pentru introducerea sau evaporarea Zyklon B. Se presupune că Zyklon B era introdus prin aerisirile din tavan şi prin ferestre, ceea ce nu ar fi permis distribuirea uniformă a gazului sau fulgilor. Aceste încăperi erau mereu umedeşi neîncălzite. Aşa cum am arătat anterior, umezeala şi Zyklon B sunt incompatibile. Camerele sunt prea mici pentru a putea încăpea pretinşii ocupanţi, iar uşile se deschid toate spre interior, ceea ce ar îngreuna evacuarea cadavrelor. Cu camerele pline cu oameni, nu ar exista nici o circulaţie a HCN în interior. În plus, dacă gazul chiar umplea camera pe o perioadă mai lungă de timp, cei care ar fi aruncat Zyklon B prin aerisirile din tavan şi ar fi verificat decesul celor din interior ar fi muritşi ei de expunerea la HCN. Nici una dintre presupusele camere de gazare nu a fost construită în conformitate cu proiectul camerelor de despăduchere care au fost folosite efectiv timp de ani de zile într-o manieră sigură. Nici una dintre aceste camere nu a fost construită conform proiectelor cunoscuteşi verificate la instalaţiile din SUA din acea perioadă. Este ciudat ca presupuşii proiectanţi ai acestor camere de gazare nu au consultat deloc şi nici nu au luat în considerare tehnologia din SUA, singura ţară care executa atunci condamnaţi folosind gaz. Instalaţiile de la Majdanek apar şi ele ca imposibil să fi servit la presupusul scop. Mai întâi, există un crematoriu reconstruit împreună cu o presupusă cameră de gazare. Singurele porţiuni de clădire care existau înainte de reconstruire sunt cuptoarele crematoriului. Se afirmă că clădirea a fost reconstruită după planuri care nu există. Totul este astfel construit încât să nu poată menţine gazul în interior; camera însăşi este prea mică pentru a primi numărul de victime care i se atribuie. Clădirea este prea umedă şi rece pentru a putea folosi Zyklon B. Gazul ar fi ajuns la cuptoare şi, după ce i-ar fi omorât pe toţi tehnicienii, ar fi cauzat o explozie care ar fi distrus clădirea. Mai mult, construcţia, betonul turnat, este radical diferit de celelalte clădiri de aici. Pe scurt, clădirea nu putea fi folosită în scopul menţionat şi nu respectă câtuşi de puţin schema minimă a unei camere de gazare.

A doua instalaţie de la Majdanek apare pe hartă ca o clădire în U iar acum sunt de fapt două clădiri separate. Acest complex cuprinde Baia şi Clădirea pentru Dezinfecţie 1 şi 2. Una dintre clădiri este strict o instalaţie de despăduchere şi este concepută la fel ca şi celelalte instalaţii de despăduchere acceptate de la Birkenau. A doua clădire a complexului este oarecum diferită. Partea din faţă a clădirii include o cameră de duş şi o presupusă cameră de gazare. Existenţa petelor albastre din această camera corespunde petelor albastre găsite în instalaţia de despăduchere de la Birkenau. Această cameră are două aerisiri în tavan care foloseau la aerisirea camerei după procedura de despăduchere. Zyklon B ar fi fost aşezat pe podea cu mâna. Este clar că această cameră nu este o cameră de gazare. Are facilităţi pentru circularea aerului, dar nu are coş pentru aerisire. La fel ca şi celelalte încăperi, aceasta nu este concepută şi nici nu poate servi de cameră de gazare. În spatele acestei clădiri se află camerele de gazare experimentale. Aceasta zonă include un culoar, o cabină de control şi două camere - presupusele camere de gazare. O a treia cameră era sigilată şi nu a putut fi vizitată. Aceste camere sunt unice în sensul că ambele au ţevi pentru a folosi monoxid de carbon, controlat din cabină. Una dintre camere are o posibilă aerisire în tavan, care însă nu străbate acoperişul. Cealaltă cameră are un sistem de încălzire pentru deplasarea aerului cald în interiorul încăperii. Acest sistem de circulaţie este gândit şi construit ineficient, având admisia şi evacuarea prea apropiate pentru a putea funcţiona corect, şi nu există aerisire. Remarcabil la ambele camere este şanţul sau canalul practicat în cele patru uşi din oţel, ca pentru montarea unei garnituri. Oficial, ambele camere erau folosite pentru Zyklon B sau monoxid de carbon. Aceasta nu este adevărat. Dintre cele două camere, una nu a fost terminată şi nu putea fi folosită pentru monoxid de carbon. Nu este concepută nici pentru HCN, chiar dacă se presupuse că era folosită la aşa ceva. Camera mai mare nu a fost concepută pentru HCN. Indiferent de semnul de pe uşa care spune „experimental,” această cameră nu putea servi la gazarea cu CO din cauza nevoii de a produce 4.000 ppm (concentraţia letală) la o presiune de 2,5 atmosfere. Nici una dintre camere nu respectă cerinţele de design cu privire la aerisire, încălzire, circulaţie sau scurgeri. Cărămizile, tencuialaşi mortarul nu au fost niciodată acoperite cu vreun material de etanşare, nici la interior, nici la exterior. Cea mai remarcabilă caracteristică a acestui complex este aceea că aceste camere erau înconjurate pe trei laturi cu alei cufundate. Aceasta contravine oricăror norme de manipulare a gazului, în sensul că scurgerile de gaz s-ar fi acumulat în acest şanţ şi, fiind ferit de vânt, nu s- ar fi disipat. Aceasta face ca întreaga zonă să fie un loc extrem de periculos, mai ales dacă se folosea HCN. Autorul conchide că aceste instalaţii nu au fost niciodată destinate nici celei mai mici utilizări a HCN.

CREMATORIILE 

Pentru a stabili operabilitatea crematoriilor germane din punct de vedere al destinaţiei atribuite lor, trebuie mai întâi analizate crematoriile, atât cele vechi câtşi cele vechi. Incinerarea morţilor nu este o idee nouă. S-a practicat în multe culturi, timp de secole. Deşi s-a practicat timp de mii de ani, a fost oprită de Biserica Catolică până de curând, când Biserica şi-a schimbat opiniile în a doua jumătate a sec. 18. 

Incinerarea era interzisă în iudaism. La începutul anilor 1800, Europa utiliza incinerarea numai în situaţii limitate. Este eficientă în controlul molimelor, pentru crearea de spaţiu în zonele aglomerate şi pentru a scăpa de nevoia depozitarii cadavrelor pe timp de iarnă, când pământul este îngheţat. Primele crematorii din Europa funcţionau pe cărbune sau cocs. Cuptorul folosit la incinerarea cadavrelor este în fapt o retortă. Primele retorte erau simple cuptoare care eliminau apa din cadavru, reducându-l la starea de cenuşă. Oasele nu pot arde şi trebuie deci pulverizate, chiar şi astăzi. Pivele şi maiurile de la început au fost înlocuite ulterior de maşini de zdrobit. Retortele moderne sunt în majoritate pe gaz, iar unele sunt pe păcură. Nici una din SUA sau Canada nu mai foloseşte cocs sau cărbune. Primele retorte erau simple cuptoare de prăjit care uscau cadavrele. Retortele moderne au pereţi din oţel căptuşit cu cărămidă şi, prin intermediul unui ştuţ, suflă foc peste cadavru, aprinzându-lşi făcându-l să ardă repede. Retortele moderne dispun de o post-combustie pentru re-arderea substanţelor poluante din gazele de ardere. Acest al doilea arzător este o necesitate impusă de anumite instituţii de protecţia mediului. Trebuie remarcat că nu cadavrele sunt cele care poluează, ci combustibilii fosili folosiţi. O retortă electrică, deşi mai scumpă, nu produce poluare. Aceste retorte sau crematorii moderne ard la o temperatură de peste 1.000 grade Celsius. Această temperatură ridicată face cadavrul să se aprindă singur, permiţând oprirea arzătorului. Cosciugele din lemn sau cutiile din carton sunt azi arse împreună cu corpul. Unele instalaţii din Europa sunt folosite la 800 grade Celsius, cu un timp necesar mai mare. La 1000 de grade C sau mai mult, cu aer suflat din exterior, retortele moderne au nevoie de 1,25 ore pentru a incinera un cadavru. Teoretic, aceasta înseamnă 19,2 în 24 de ore. Recomandările producătorilor, pentru o funcţionare normală şi fără probleme, sunt de maxim trei incinerări pe zi. Cuptoarele vechi, pe păcură, cărbuneşi cocs, cu tiraj de aer forţat (dar fără folosirea directă a flăcării) au nevoie de 3,5 - 4 ore pentru fiecare cadavru. Teoretic, aceasta înseamnă maxim 6,8 cadavre în 24 de ore. Funcţionarea normală permite un maxim de 3 incinerări în 24 de ore. Aceste calcule se refera la 1 cadavru per retortă per incinerare. Retortele moderne sunt construite toate din oţel, căptuşite cu cărămidă refractară de înaltă calitate. Combustibilul este pompat direct spre retortă şi toate comenzile sunt electrice şi automate. Cuptoarele pe cărbune şi cocs nu ard la temperatură constantă (aprox. 870 grade Celsius maxim) şi trebuie alimentate manual şi temperate sau încălzite în permanenţă. Întrucât flacăra nu era îndreptată către cadavru, ventilatorul doar împrăştia flăcările şi făcea să crească temperatura cuptorului. Acest mod primitiv de exploatare crea probabil o temperatură medie de 760 grade Celsius. Crematoriile folosite la instalaţiile germane vizitate erau de tip vechi. Erau construite din cărămidă roşie şi mortar, căptuşite cu cărămidă refractară. Toate cuptoarele aveau retorte multiple, unele erau suflate (deşi nici unul nu avea combustie directă), nici unul nu avea post- combustie şi funcţionau toate pe cocs, cu excepţia unuia care nu mai există, la Majdanek. Nici una dintre retortele inspectate şi examinate nu a fost concepută pentru incinerarea mai multor cadavre. Trebuie menţionat că, exceptând cazul în care este proiectată special pentru un raport oase/carne/căldură mai mare, retorta nu consumă materialele din interior.

(va urma)

Tuesday, September 4, 2012

Diversiunea Holocaustului demontată cu probe (II)

Raport întocmit de expertul Fred Leuchter în anul 1988


   UTILIZAREA HCN ŞI ZYKLON B CA FUMIGEN 


Cianura de hidrogen gazoasă (HCN sau acidul hidrocianic) a fost folosită ca fumigen încă din primul război mondial (RM1). Era folosită în conjuncţie cu aburul şi cu aerul cald, şi în timpul RM2 în conjuncţie cu D.D.T., de către SUA şi aliaţii lor. HCN este produs în general prin reacţia chimică dintre cianura de sodiu şi acidul sulfuric diluat. Reacţia chimică generează degajarea de HCN, rămânând acidul prusic (acidul hidrocianic). Aceasta reacţie are loc în mod normal într-o incintă ceramică. Aceasta procedură a fost folosită pentru controlul pestelor şi a bacteriilor pe vase, în clădiri şi în încăperile şi structurile cu o construcţie specială. Trebuie respectate anumite instrucţiuni de proiectare şi manipulare pentru a asigura siguranţa operatorilor. Cianura de hidrogen este unul dintre cele mai puternice şi mai periculoase chimicale fumigene. Clădiri special construite sau modificate în acest sens sunt folosite de armată şi de organizaţiile de sănătate din lumea întreagă. HCN este folosit peste tot pentru controlul bolilor; în mod special pentru ciumă şi tifos, şi pentru controlul şoarecilor, puricilor şi păduchilor. Camere speciale erau folosite încă din timpul RM1 în Europa şi SUA. Unele dintre acestea au fost folosite şi de armata germană în Europa înainte şi în timpul RM2 şi mult mai devreme de Serviciul de Imigrare al SUA în Ellis Island, New York Harbor. Multe dintre aceste camere pentru dezinfectare au fost fabricate de DEGESCH, o firma germană din Frankfurt. În timpul războiului, DEGESCH supraveghea distribuţia de Zyklon B. DEGESCH fabrică şi acum HCN. Zyklon B era un preparat comercial care conţinea acid hidrocianic. Denumirea „Zyklon B” este o marcă comercială. HCN era produs în fabrică şi livrat într-o formă unde HCN era absorbit într-un suport poros, de lemn sau cretă. Era livrat ca pastile sau fulgi. Acest preparat era sigilat în cutii etanşe care necesitau un instrument special de deschidere. În această formă, HCN - Zyklon B era mult mai sigur şi mai uşor de folosit. Gazul Zyklon B rezultant era HCN. Pastilele sau fulgii trebuiau împrăştiaţi pe podeaua încăperii de curăţat sau folosiţi într-o încăpere unde se circula şi se încălzea aerul din cameră la peste 25,7 grade C. Dacă se folosea în clădiri, vase sau corturi pentru a curăţa lemn sau produse, suprafaţa trebuia încălzită peste această temperatură – punctul de fierbere al HCN. Dacă nu se făcea aşa, rezultatul era un timp mult mai lung pentru realizarea curăţării. Operaţiunea necesită minim 24 - 48 ore. După tratare, aerisirea încăperii trebuie să fie de minim 10 ore, în funcţie de locaţie şi volum, şi chiar mai mult dacă clădirea nu are ferestre sau ventilatoare. Zona tratată trebuie testată apoi chimic dacă mai există gaz, înainte de a se intra acolo. Uneori se folosesc măşti de gaz, dar nu sunt sigure şi nu trebuie să fie folosite mai mult de 10 minute. Trebuie purtat un costum special pentru a preveni afectarea pielii. Cu cât e mai ridicată temperatura şi mai uscată locaţia, cu atât manipularea va fi mai rapidă şi mai sigură. 

CRITERII DE PROIECTARE PENTRU O INSTALAŢIE DE CURĂŢARE 

O instalaţie de curăţare, clădire sau încăpere, trebuie să respecte nişte cerinţe de bază. Trebuie să fie etanşă, să se poată încălzi, să aibă instalaţii de circulare a aerului şi de aerisire, să aibă un coş de evacuare înalt şi un mijloc de împrăştiere uniformă a gazului (la fel şi pentru materialul Zyklon B). Mai întâi, dacă încăperea se foloseşte astăzi, ea trebuie să fie o incintă sudată şi testată la presiune, acoperită cu o vopsea inertă (epoxi), inox sau plastic (PVC). Uşile trebuie să aibă garnituri dintr-un material rezistent la HCN (azbest, neopren sau Teflon®). Dacă este o clădire, ea trebuie construită din cărămidă sau piatrăşi acoperita la interiorşi exterior cu o vopsea inertă (epoxi), smoală sau asfalt. Uşile şi ferestrele trebuie să aibă garnituri sau să fie etanşate cu pânză gudronată sau cauciucată şi etanşate cu neopren sau smoală. În oricare din cazuri, suprafaţa trebuie să fie foarte uscată. „Etanşare” are două sensuri: în primul rând, să prevină mecanic scăpările dinspre interior, în al doilea rând să facă suprafeţele interioare rezistente la impregnarea cu gaz Zyklon B. În al doilea rând, camera sau structura trebuie să aibă un generator de gaz sau un sistem de distribuţie pentru Zyklon B, care să sufle aer cald peste Zyklon B sau generator (generatorul poate fi încălzit cu apa dacă e etanş)  şi să circule aerul cald şi gazul. Amestecul necesar pentru curăţare este de 3200 părţi la un milion (ppm) sau 0,32% volum total HCN. Camera nu trebuie să aibă obstrucţii şi să asigure un debit puternicşi constant de aer. În al treilea rând, camera sau structura trebuie să aibă un mijloc de evacuare a amestecului otrăvitor şi să-l înlocuiască cu aer curat. În general aceasta se realizează cu un ventilator de admisie sau evacuare, cu vane de admisie/evacuare de o mărime suficientă pentru a permite un debit anume de aer. De obicei, un ventilator de un picior cub pe orăşi o deschidere de evacuare ar permite un schimb complet al aerului în jumătate de oră şi trebuie utilizate timp de cel puţin dublul timpului necesar - o oră sau două ore. Cu cât e mai mare încăperea, cu atât mai puţin practic e aceasta (din cauza mărimii ventilatoarelor disponibile) iar timpii de evacuare pot fi de câteva ore sau mai mult. Evacuarea trebuie efectuată la o distantă sigură deasupra clădirii, unde curenţii de aer pot împrăştia gazul. Aceasta este de obicei la 20 de metri deasupra structurii, dar e nevoie de mai mult dacă structura este protejată de vânt. Dacă se foloseşte un incinerator, coşul poate fi doar de câţiva metri înălţime. În general e prea costisitor să incinerezi HCN din cauza volumului de aer care trebuie manevrat într-un răstimp scurt. Temperatura pereţilor şi a aerului din interior şi a aerului de admisie trebuie menţinute la minim 10 grade peste punctul de fierbere al acidului hidrocianic (250 C) pentru a preveni condensarea HCN pe pereţi, podea şi tavan, precum şi în sistemul de evacuare. Dacă temperatura este sub 250 Cşi apare condens, instalaţia trebuie decontaminată cu clor sau amoniac, acesta din urma fiind mai eficient. Aceasta se realizează stropind pereţii automat sau manual. Dacă se realizează manual, muncitorii trebuie să poarte costume de protecţie (din neopren în general) şi să folosească tuburi de oxigen deoarece măştile de gaze sunt nesigureşi periculoase. Interiorul clădirii trebuie evacuat mai mult timp pentru ca vaporii de clor să neutralizeze HCN lichid din sistemul de evacuare. Interiorul clădirii trebuie spălat apoi cu apă şi şters bine pentru a se usca înainte de următoarea utilizare. În plus, trebuie verificat interiorul clădirii dacă s-a eliminat tot HCN. Testul se poate face cu un detector de gaze sau cu acetat/benziden de cupru. În primul caz, se foloseşte un dispozitiv electronic. În celalalt caz, o soluţie de benziden este amestecată cu acetat de cupruşi folosită pentru a umezi o hârtie de test care devine mai mult sau mai puţin albastră în funcţie de prezenţa HCN.

CRITERII DE PROIECTARE PENTRU O CAMERĂ DE GAZARE 

Multe dintre cerinţele pentru o instalaţie de curăţare se aplică şi pentru camerele de gazare. În general însă, camerele de gazare sunt mai mici şi mai eficiente. Nu se recomandă folosirea Zyklon B într-o cameră de gazare din cauza timpului necesar extragerii gazului din suportul (transportatorul) inert. Până acum, singura metodă eficientă a fost să produci gazul la faţa locului, printr-o reacţie chimică între cianura de sodiu şi 18% acid sulfuric. Recent s-a realizat proiectul pentru un generator de gaz care va fi folosit la camera de gazare pentru 2 persoane de la penitenciarului statului Missouri din Jefferson City. Autorul este consultantul pentru proiectarea acestei camere de gazare. Acest generator foloseşte un termoplonjon electric pentru a pre-încălzi HCN într-un vas cilindric. La momentul folosirii, HCN este deja transformat în vapori şi pătrunde în încăpere prin supape. După utilizare, un sistem de purjare cu azot curaţă ţevile. Timpul total pentru execuţie este sub patru minute. Camera este evacuată o dată la fiecare două minute, timp de 15 minute, cu aproximativ şapte schimburi complete ale aerului. Camera poate fi construită din oţel sudat sau PVC. Uşileşi ferestrele trebuie să fie etanşe, de tipul celor folosite în marină. Uşa are o garnitură care se închide cu ajutorul unui singur mâner. Toata instalaţia electrică şi de iluminat este protejată la explozie. Camera include ţevăria pentru distribuirea gazului, generatorul de gaz cu sticla de HCN lichid, echipamentul electronic de monitorizare a inimii, doua scaune pentru condamnaţi şi un detector de gaze cu citire afară, cu gradaţie de 10 ppm. Deoarece camera conţine un gaz atât de periculos, este folosită la presiune negativă pentru a se asigura că orice scăpare va fi spre interior. Presiunea din cameră este controlată cu un sistem de vid care trebuie să menţină camera la un vid parţial de 10 psi (0,7 kg/cm2) (operaţional: 8 psi plus 2 psi HCN). Presiunea negativă este menţinută utilizând ambientul exterior ca standard. Acest sistem este controlat electric şi ajutat cu o pompă de vid de 17,7 cfm. În plus, exista un presostat care declanşează sistemele de urgenţă dacă presiunea din cameră ajunge la 12 psi, cu 3 psi peste limita operaţională. Sistemul de admisie şi de evacuare este conceput pentru schimbarea aerului la fiecare 2 minute. Aerul este adus cu un ventilator plasat pe admisia în camerăşi evacuat prin partea de sus a camerei. Supapele de admisieşi de evacuare se închid spre interior pentru a preveni pierderea viduluişi sunt programate să se deschidă sincronizat, supapa de evacuare prima. Aerul iese printr-un tub de PVC cu diametru de 33 cmşi înalt de 20 m, unde vântul împrăştie gazul fără probleme. Aerul care intră trebuie preîncălzit pentru ca HCN să nu condensezeşi astfel să nu fie evacuat. Detectoarele de gaz se folosesc pentru siguranţă. Primul, în camera unde ţine uşa blocată până când nu e sigur, al doilea în afara camerei în zona personaluluişi a martorilor, unde declanşează alarmele şi pornesc un sistem de admisie şi evacuare aer pentru protejarea martorilor, precum şi pentru oprirea execuţiei şi evacuarea camerei. Sistemele de siguranţă sunt audio-vizuale. În zona camerei există dispozitive de respirat pentru cazurile de urgenţă (recipiente cu oxigen), precum şi truse de prim ajutor pentru HCN, echipamente medicale de urgenţă pentru HCN şi un resuscitator într-o zona învecinată pentru personalul medical. Proiectarea camerei de execuţie implică multe aspecte complicate. O eroare într-o anumită zonă poate duce la moartea martorilor sau operatorilor. 

CAMERE DE GAZARE ÎN SUA DIN 1920 

Prima cameră de gazare a fost construită în Arizona în 1920. Era o încăpere etanşă, cu uşişi ferestre cu garnituri, cu un generator de gaz, sistem electric anti-explozie, sistem de admisieşi evacuare aer, sistem de adăugare amoniac la aerul de admisieşi mijloace mecanice pentru activarea generatorului de gaz şi a evacuării aerului. Admisia de aer consta din câteva supape acţionate mecanic. Numai echipamentele sunt schimbate astăzi. Generatorul de gaz consta dintr-un vas ceramic umplut cu soluţie de acid sulfuric (18%), cu un sistem mecanic de degajare. Camera trebuia frecată cu amoniac după execuţie, la fel şi executatul. Se foloseau aprox. 25 de fulgi de cianura de sodiu a câte 13 grame fiecare, creându-se o concentraţie de 3200 ppm într-o încăpere de 17 m3. În anii care au urmat, au adoptat camera de gazare cu HCN şi alte state, dar modul de execuţie şi tehnica de proiectare s-a schimbat. Eaton Metal Products au proiectat, construit şi modernizat majoritatea camerelor. Majoritatea aveau 2 scaune şi dispuneau de un sistem de vid pentru a asigura presiunea negativă şi scăpările numai spre interior. Toate sistemele foloseau tehnica generatorului de gaz deoarece era cea mai simplă şi eficientă procedură până prin 1960. Nici un sistem nu folosea şi nici nu a folosit vreodată Zyklon B. Motivul este simplu. Zyklon B are nevoie de prea mult timp pentru a scoate HCN din suportul inert şi are nevoie de aer cald şi de un sistem de control al temperaturii. Nu numai că gazul nu există ca atare, dar există şi pericolul de explozie. Amestecul gazos este în general sub limita de jos a exploziei 0,32% (deoarece amestecul nu trebuie să depăşească 3200 ppm), dar concentraţia gazului din generator (sau, în cazul Zyklon B, în suportul inert) este mult mai mareşi poate fi 90% - 99% per volum. Acesta este HCN aproape pur şi poate exista spontan în colţuri ale camerei. Temperatura aerului înconjurător sau a aerului încălzit trebuie să fie mult mai mare şi controlată artificial pentru Zyklon B (deoarece evaporarea este un proces strict fizic), unde, cu generatorul de gaz, temperatura poate fi mai micăşi necontrolată întrucât reacţia chimică din generator este auto-catalitică după pornire. Contactele şi comutatoarele electrice trebuie să fie cât mai puţine, anti-explozie şi în afara camerei. Tehnologia care a apărut după 1960 a permis construirea sistemului din Missouri, care va fi cel mai modern construit vreodată, folosind un vaporizator de gaz şi un sistem de transport pentru HCN lichid, eliminând pericolul manipulării şi aruncării acidului prusic rezidual după execuţie. Zyklon B, care în aparenţă este cel mai eficient mijloc de furnizare a gazuluişi eliminare a problemei acidului prusic rezidual, nu poate fi o soluţie la această problemă. De fapt, folosirea lui Zyklon B ar mări timpul necesar execuţiei şi ar prelungi deci timpul pentru manipularea gazului periculos. În plus, din cauza sistemului de încălzire necesar, ar exista riscul unei explozii. O soluţie alternativă ar fi fost încălzirea externă a gazului şi circularea amestecului de aer şi gaz prin ţevăria din afara camerei şi apoi înapoi în cameră, aşa cum se făcea la instalaţia de despăduchere DEGESCH, dar aceasta ar fi dus la un risc mai mare de scurgeri şi pericol pentru utilizatori. Este o construcţie ineficientă şi extrem de periculoasă să dai drumul gazului în exteriorul camerei sub presiune. Echipamentul DEGESCH era destinat folosirii în aer liber sau într-o încăpere bine aerisită,şi numai în prezenta personalului specializat, fără persoane amatoare în preajmă. În Statele Unite, Arizona, California, Colorado, Maryland, Mississippi, Missouri, Nevada, New Mexicoşi Carolina de Nord au folosit gazul ca metodă de execuţie. Dar din cauza pericolelor inerente în manipularea gazului şi a costurilor mari de întreţinere a echipamentelor, unele state (Nevada, Carolina de Nordşi New Mexico) au apelat la injecţia letală, dacă nu ca singura, cel puţin ca o procedură alternativă. Celelalte state probabil vor face la fel. Autorul a fost consultant pentru statele Missouri, Californiaşi Carolina de Nord. În orice caz, din cauza costului producerii gazului HCN şi a costurilor mari de întreţinere a echipamentelor, gazul a fost şi este încă cel mai scump mod de execuţie. 

EFECTELE TOXICE ALE GAZULUI HCN 

Testele medicale arată că o concentraţie de cianură de hidrogen gazoasă de 300 ppm în aer este fatală. În general, la execuţii se foloseşte o concentraţie de 3200 ppm pentru a se asigura o moarte rapidă. Aceasta reprezintă aprox. 120 - 150 grame/ 0,05 m3 de gaz, în funcţie de temperaturăşi presiune. 100 ppm HCN este fatal într-o jumătate de ora. Efectele toxice sunt iritarea şi mâncărimea pielii, iritarea ochilor, alterarea vederii şi afectarea permanentă a ochilor, greaţă, durere de cap, ameţeală, vomă şi vertij, respiraţie accelerată, tensiune arterială scăzută, inconştienţă, convulsii şi deces; simptome de asfixiere, dispnee, ataxie, tremur, comă şi deces prin oprirea metabolismului oxidativ. Acidul hidrocianic nu are nevoie să fie inspirat pentru a fi fatal. La concentraţii de peste 50 ppm, utilizatorul trebuie să poarte un costum chimic pentru a-şi proteja corpul şi trebuie să folosească un tub de oxigen. Măştile de gaze sunt în general ineficiente şi nu trebuie folosite. Trusele de prim ajutor şi materialele medicale trebuie să fie la îndemână în toate zonele unde o persoană poate veni în contact cu gazul.

Sunday, September 2, 2012

Diversiunea Holocaustului demontată cu probe (I)


Raport întocmit de expertul Fred Leuchter în anul 1988...

INTRODUCERE

În februarie 1988 am fost contactat de Dr. Robert Faurisson din partea Dlui Ernst Zündelşi mi s-a solicitat să investighezşi să evaluez din punct de vedere ştiinţific fostele crematorii şi presupusele camere de gazare folosite de nazişti în Polonia şi să prezint o opinie inginerească privind fezabilitateaşi eficacitatea lor. După o întâlnire cu Dl Zündel, cu avocatul apărării Douglas H. Christieşi cu membrii personalului, unde s-a discutat proiectul, mi s-a spus că rezultatele mele vor fi folosite în procesul împotriva lui Zündel, care compărea atunci în faţa instanţei din Toronto. Înţelegând aceasta, s-a stabilit că investigaţia va include Auschwitz, Birkenauşi Majdanek (Lublin)şi toate crematoriile şi presupusele camere de gazare asociate. Am acceptat propunerea şi pe 25 februarie 1988 am condus o echipă de investigatori în Polonia. Această echipa a constat din mine, soţia mea Carolyn Leuchter; Dl Howard Miller, secretar; Dl Jurgen Neumann, cameraman; şi Dl Tjadar Rudolph, interpret de limba polonă. Ne-am întors pe 3 martie 1988 după ce am inspectat instalaţiile respective de la Auschwitz, Birkenau şi Majdanek. Prezentul raport şi constatările mele sunt rezultatul acestor investigaţii realizate în Polonia. 

SCOPUL 

Scopul acestui raportşi investigaţia pe care se baza acesta era de a determina dacă presupusele camere de gazare şi crematoriile din cele 3 locaţii din Polonia, şi anume Auschwitz, Birkenau şi Majdanek, ar fi putut fi folosite conform descrierii din literatura despre Holocaust. Scopul includea investigaţii şi inspecţii la instalaţiile fizice, construcţia acestor instalaţii şi o descriere a procedurilor folosite la aceste instalaţii, pentru stabilirea cantităţilor de gaz folosite, a timpilor implicaţi în proceduri (execuţie şi aerisire), dimensiunile fizice ale camerelor relativ la numărul de ocupanţi şi procedurile şi timpii implicaţi în manipularea şi incinerarea cadavrelor, cu intenţia de a determina credibilitatea şi veridicitatea rapoartelor operaţionale nesusţinute. Acest scop nu include determinarea numărului de persoane care au murit sau au fost omorâte prin alte mijloace decât gazarea sau cum a avut loc Holocaustul. Nu este deci intenţia autorului să redefinească Holocaustul în termeni istorici, ci doar să ofere o dovadă şi informaţii ştiinţifice obţinute la faţa locului şi săprezinte o opinie pe baza tuturor datelor ştiinţifice, tehnice şi cantitative disponibile legate de scopul şi utilizarea presupuselor camere de gazare şi a crematoriilor de la locaţiile investigate. 

PREAMBUL 

Investigatorul principal şi autorul prezentului raport privind proiectarea şi construirea echipamentelor pentru execuţii a lucrat în mod specific şi a proiectat astfel de echipamente în Statele Unite, folosite la execuţia condamnaţilor cu ajutorul cianurii de hidrogen gazoase. 
Investigatorul a inspectat instalaţiile de la Auschwitz, Birkenauşi Majdanek, a efectuat măsurători, a prelevat probe, a analizat schiţele şi literatura privind procedurile privind camerele de despăduchere DEGESCH, gazul Zyklon B şi materialele privind procedurile de execuţie. Multe dintre aceste materiale au fost literatura achiziţionată şi consultată la locaţiile din Polonia, inclusiv copii ale desenelor originale ale Krema I, II, III, IVşi V. 

AMPLOARE 

Acest studiu include o inspecţie fizică şi date cantitative obţinute la Auschwitz, Birkenau şi Majdanek, literatura furnizată de oficialii de la cele 3 muzee, planşe ale Krema I, II, III, IVşi V obţinute de la muzee, materiale legate de camerele şi instalaţiile de despăduchere DEGESCH (inclusiv echipamenteşi proceduri pentru gazul Zyklon B), o descriere a procedurilor operaţionale de la aceste instalaţii şi probe luate de la Krema investigate. În plus, la realizarea acestui raport au fost folosite date constructive ale camerelor de gazare din SUA, proceduri operaţionale provenind din experienţa investigatorului în domeniu, precum şi o investigare a crematoriilor şi procedurilor din SUA. Utilizând toate aceste date, investigatorul şi-a concentrat studiul pe determinarea: 
(a) posibilităţii presupuselor camere de gazare de a realiza execuţia în masă a unor oameni, prin folosirea gazului Zyklon B la Auschwitz I şi Birkenau şi a monoxidului de carbon şi/sau Zyklon B la Majdanek; 
(b) posibilităţii crematoriilor investigate de a incinera presupusul număr de cadavre în perioada de timp dată. 

REZUMAT SI CONSTATĂRI 

După studierea literaturii disponibile, examinarea şi evaluarea instalaţiilor existente la Auschwitz, Birkenauşi Majdanek, cunoscând criteriile de proiectare ale funcţionării camerelor de gazare, după investigarea tehnologiilor de incinerare şi inspectarea crematoriilor moderne...

 autorul constată că nu există nici o dovadă la instalaţiile despre care se afirmă că sunt camere de gazare. În plus, constată că din cauza construcţiei şi a realizării acestor instalaţii, acestea nu puteau fi folosite ca şi camere de gazare. Mai mult, o evaluare a instalaţiilor de incinerare produce dovada concludentă care contrazice presupusul număr de cadavre incinerate în perioada de timp dată. În consecinţă, în opinia autorului, nici una dintre aceste instalaţii nu a fost folosită vreodată la execuţia unor oameni, iar crematoriile nu ar fi putut suporta pretinsul număr de cadavre incinerate care li se atribuie. 

METODOLOGIE 

Procedurile folosite în acest studiu şi analiza ştiinţifică care au generat acest raport au fost următoarele: 
1. Studiul general al materialelor disponibile. 
2. Inspecţia pe teren şi examinarea instalaţiilor, care a inclus prelevarea datelor fizice (măsurătorişi informaţii constructive) şi o probă de material (cărămidă şi mortar) care a fost trimisă în SUA pentru analize chimice.
3. Analiza datelor logistice vizuale şi înregistrate pe teren. 
4. Compilarea datelor obţinute. 
5. Analiza informaţiilor dobândite şi compararea acestor informaţii cu informaţiile şi cerinţele cunoscute şi dovedite, de proiectare, procedurale şi logistice, pentru camerele de gazare şi crematoriile actuale. 
6. Analiza chimică a materialelor prelevate de pe teren. 
7. Concluzii pe baza dovezilor obţinute

Tuesday, January 31, 2012

Adevărul despre Auschwitz: minciuna holocaustului

Vedeţi mai jos un film documentar făcut de un evreu. Un film care DEMONSTREAZĂ cu probe şi mărturii că toată povestea cu holocaustul evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial este o poveste inventată, o minciună! Camera de gazare de la Auschwitz este o minciună! E vorba de un adăpost antiaerian care a fost reconstruit după război de către sovietici pentru a arăta ca o "cameră de gazare"! "Săpunul" făcut din evrei este un alt basm recunoscut deja de unii adepţi ai holocaustului, la fel şi multe alte texte menite să îndobitocească lumea cu teoria falsă a holocaustului.
În replică, ne sunt prezentate IMAGINI DE LA AUSCHWITZ care DEMONSTREAZĂ fără nici un dubiu că persoanele închise acolo au avut un Teatru propriu în care desfăşurau spectacole artistice şi chiar o piscină în aer liber unde se puteau îmbăia în voie sau puteau organiza întreceri sportive! De asemenea, tot la Auschwitz există o clădire imensă destinată deparazitării hainelor cu celebrul gaz "Zicklon B", destinaţie recunoscută oficial, dar neinclusă în circuitul turistic pentru cei care vizitează chiar şi azi lagărul.

Urmăriţi serialul şi vedeţi cu ochii voştri cum se falsifică istoria! (Cornel SABOU)



Sunday, January 1, 2012

Al doilea război mondial nu a fost generat de Adolf Hitler!


Doar cel care se încăpăţânează să susţină necondiţionat cauza mincinoasă a marilor conspiratori mondiali poate să rămână orb la nenumăratele DOVEZI care vorbesc despre enorma manipulare a evenimentelor din perioada 1939-1945 de către această forţă ocultă!
Am amintit de felul în care EI au motivat Germania să “renască”, de modul în care au susţinut refacerea Marii Germanii pentru ca apoi, în faţa ultimului pas, să se opună pentru a declanşa războiul. După ce Germania a câştigat neaşteptat de repede războiul în Vest, Conspiratorii au mobilizat imensele resurse umane ale URSS pentru a executa un atac împotriva Germaniei şi a ocupa astfel întreaga Europă. Dacă planul s-ar fi realizat, ar fi urmat câteva decenii de teroare comunistă asupra întregului continent european, timp în care întreaga clasă burgheză ar fii fost exterminată, toată proprietatea particulară desfiinţată şi toate libertăţile democratice anulate.
După câteva decenii (sau poate într-un timp mult mai scurt) Armata SUA ar fi intervenit (folosind capul de pod Marea Britanie), ar fi invadat Europa eliberând continentul de puterea bolşevică. După trei astfel de “eliberări” (mai întâi de către nemţi, apoi de sovietici şi în final de americani) popoarele europene ar fi fost sfârşite, epuizate, distruse moral şi material. Tocmai bine pentru ca aceşti conspiratori să acapareze absolut TOT ceea ce înseamnă putere economică şi politică în aceste state inclusiv întreaga putere miltară.
Planul acesta a fost dat peste cap de Adolf Hitler. Cancelarul german a înţeles în ce capcană fusese atras şi nu a aşteptat să fie atacat de milioanele de soldaţi sovietici ci a atacat el primul! Hitler nu avea de ales. El încheiase toate acordurile oficiale posibile pentru a instaura pacea pe continent. Alianţă cu URSS şi acorduri favorabile cu toate celelalte state europene cu excepţia Marii Britanii. Oficial nu mai avea ce face. Când a descoperit conspiraţia a realizat că pe acest drum de sacrificiu nu mai este cale de întoarcere. A atacat URSS ca să desfiinţize puterea militară a acestui stat. Ca să nu mai poată fi lovit decisiv dinspre est şi astfel să salveze Europa de invazia şi distrugerea pregătită de bolşevici. Propaganda mincinoasă aliată a lansat conceptul “spaţiului vital” deşi Hitler nu pentru asta lupta. TOATE acţiunile sale pe frontul de est au dovedit că nu urmărea decât obiective militare sau acele obiective economice care sprijineau războiul. Din contra, atunci când a avut ocazia de a acapara cu uşurinţă “spaţiu vital” a refuzat să o facă tocmai pentru că acest spaţiu nu avea în acel moment nici o valoare strategică şi militară (vezi anularea atacului asupra Moscovei din vara anului 1941 într-un moment în care capitala sovietică era complet neapărată).
Succesele neaşteptate ale armatei germane pe frontul de est au pus în mare pericol întreaga conspiraţie mondială! Din acest motiv, tot planul iniţial a fost abandonat şi s-a trecut la improvizaţii menite să salveze situaţia. Deoarece Japonia se arăta interesată de un atac împotriva URSS (statul comunist fiind foarte slăbit din cauza atacului german ar fi fost o victimă sigură în cazul unei invazii japoneze) conspiratorii au manipulat SUA să provoace Japonia. Astfel, dintr-o dată, guvernul SUA declară embargo Japoniei după ce ani întregi finanţase războiul acesteia în China. Lipsită complet de resurse pentru a continua războiul la care fusese împins chiar de către americani, statul japonez a picat în plasa acestei manipulări şi a “întors armele” renunţând la atacarea URSS şi pregătind un atac împotriva SUA şi împotriva statelor insulare din Pacific, insule care urmau să îi dea toate materiile prime de care era lipsit în urma embargoului american.
Aflând de planul japonez, conspiratorii îl informează pe Stalin şi acesta poate să-şi retragă armatele de la graniţa cu Japonia pentru a le implica în apărarea Moscovei şi în executarea de contraatacuri împotriva Germaniei. Pentru a masca sursa informaţiei se creează legenda spionului Richard Sorge care – cică – i-ar fi transmis lui Stalin această informaţie din Tokyo, fapt complet neadevărat. De altfel, de-a lungul războiului ne vom lovi de multe alte cazuri asemănătoare când informaţiile manipulate de conspiratori sunt atribuite “serviciilor secrete”. Vorbim însă de informaţii decisive pentru câştigarea războiului de către aliaţi nu de informaţii pe care le poate culege în mod normal un serviciu secret!!! Vezi exemplul “Moscova 1941” când fără informaţiile de la conspiratori Stalin nu ar fi riscat să retragă trupele din faţa Japoniei şi atunci ar fi pierdut cu siguranţă Moscova caz în care planul german de a împinge atacul până la munţii Ural s-ar fi putut împlini; vorbim de cazul “Kursk 1943” când iar istoria oficială atribuie serviciilor secrete faptul că Stalin a fost încunoştiinţat la timp de toate detaliile atacului german şi a avut timp să pregătească cea mai formidabilă defensivă din toată istoruia acestui război; vorbim de multe alte zeci de asemenea cazuri care au permis conducerilor militare aliate să ia decizii care le-au salvat poziţiile şi care ar fi putut schimba soarta războiului dacă nu ar fi existat informaţiile de la cercurile cele mai înalte ale conspiratorilor. Trebuie precizat că această organizaţie secretă a Conspiratorilor Mondiali avea oameni loiali ei în toate structurile militare ale tuturor statelor implicate în conflict. De altfel, eu suspectez faptul că Marea Epurare stalinistă din anii 30 (în care au fost ucişi sau aruncaţi în puşcării mii de generali şi ofiţeri sovietici) a avut iniţial la bază dorinţa lui Stalin de a scăpa de tutela Ocultei! Într-o încercare disperată de a-şi câştiga independenţa faţă de această putere nevăzută, Stalin a ordonat lichidarea tuturor ofiţerilor şi generalilor despre care avea informaţii că lucrează pentru Ocultă. Aşa se poate explica Marea Epurare iniţiată de Stalin în anii 1930, acţiune pe care istoria oficială nu a fost capabilă să o încadreze într-o explicaţie rezonabilă. Ulterior, când Stalin s-a împăcat cu Oculta, mulţi ofiţeri şi generali au fost scoşi din puşcării şi au fost puşi să comande Armate care apoi au luptat împotriva Germaniei.

Să înţelegeţi bine un lucru. Eu nu sunt decât un biet jurnalist. Demersul meu e oarecum disproporţionat. Nu am la îndemână nici fonduri nici alte mijloace care să mă ajute să adâncesc documentarea pentru a zdrobi decisiv această manipulare criminală. De aceea uneori vă poate părea că orbecăiesc între tot felul de variante care pot explica istoria acelor timpuri. Vreau însă să înţelegeţi că este foarte greu să pătrunzi în asemenea condiţii în ADEVĂRUL evenimentelor de atunci şi în acest context îmi “permit” uneori să fiu ezitant până când lucrurile se vor clarifica cumva.
De exemplu, dacă pornim de la ideea că Marea Epurare stalinistă din anii 30 a pornit de la dorinţa lui Stalin de a scăpa de tutela Ocultei, atunci iar trebuie să rescriem o parte importantă a celui de-al doilea război mondial! Este posibil ca aceşti conspiratori să-l fi asmuţit pe Hitler împotriva URSS. Cum puteau ei face asta? Simplu, chiar arătându-i lui Hitler planurile originale ale conspiraţiei care prevedeau un atac masiv dinspre Est pentru ocuparea întregii Europe! Istoria ne spune că la un moment dat Hitler “a aflat” că este în pericol de a fi atacat de Stalin, dar nu spune de unde a aflat şi cum! Ulterior, când Hitler a atacat devastator URSS-ul, Stalin era pe punctul să cedeze. Există surse istorice clare, certe, care ne spun că Stalin a cerut generalilor săi să transmită Germaniei dorinţa sa de a încheia pacea şi de a ceda Germaniei orice aceasta cere! Generalul Jukov s-ar fi opus declarând că poate opri atacul german. Asta spune istoria oficială, dar adevărul e altul. Pus în faţa propriei înfrângeri, Stalin a cedat conspiratorilor. Aceştia s-au angajat să salveze URSS-ul şi comunismul (care era tot creaţia lor din timpul primului război mondial). Aşa s-a făcut diversiunea anti-Japoneză, s-au pornit ajutoarele economice britanice şi americane etc... Odată Stalin supus, conspiratorii l-au abandonat pe Hitler şi au sprijinit din toate puterile revenirea Uniunii Sovietice în speranţa realizării planului iniţial.
Nu sunt teorii noi ce spun eu aici... Hitler a spus aceste lucruri pe tot cuprinsul ultimilor ani de război, dar noi ne-am “învăţat” că Hitler era bolnav, paranoic, nebun, criminal şi nu mai dăm nici măcar ascultare mesajelor sale, darămite crezare! Ia să ascultaţi din această nouă perspectivă TOT ce a spus el în mod pulic şi veţi vedea şi auzi acolo tot acest plan descris în detaliu!
Din 1944, după atentatul eşuat la viaţa sa, Hitler a încercat şi el să epureze armata de ofiţerii loiali puterii oculte. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce MII de ofiţeri şi generali au fost închişi şi executaţi deşi e clar că nu puteau fi toţi implicaţi în acel asasnat executat de un singur general? Iar “marea” rebeliune împotriva lui Hitler a fost înfrântă de un singur batalion de soldaţi din capitala germană condus de un ofiţer care a vorbit cu Hitler la telefon şi i-a recunoscut vocea!
Cel mai mare spion al Ocultei în tabăra lui Hitler a fost chiar şeful spionajului german, Amiralul Canaris. Hitler a descoperit duplicitatea acestuia abia spre sfârşitul războiului şi a ordonat executarea sa, dar Canaris apucase deja să lucreze foarte mult în favoarea Ocultei, inclusiv să transmită acesteia toate planurile militare germane.
Un alt spion foarte cunoscut aflat în slujba Ocultei a fost Feldmareshalul Erwin Rommel. Când a fost descoperit, acesta s-a sinucis. Rommel a fost mult timp după aceea glorificat chiar şi de forţele militare aliate! Spre sfârşitul războiului, Hitler a fost auzit spunând că regretă că nu a făcut ca şi Stalin, să epureze armata de toţi genealii vânduţi Ocultei înainte de începerea războiului. Apoi, înainte de moartea sa, Stalin a fost auzit spunând că regretă că nu s-a aliat pe bune cu Hitler pentru că împreună ar fi putut birui Oculta!! Tot înainte de moarte, în ultimii săi ani, Winston Churchill a avut o viaţă complet destrăbălată consumând cantităţi imense de alcool, probabil regretând şi el acelaşi lucru, că nu s-a aliat cu Hitler pentru a înfrânge Oculta.
Stalin a fost ucis prin otrăvire de Ocultă. El ştia acest lucru, dar nu mai avea ce face. Contribuise la creşterea atotputerniciei acesteia! Cel care i-a urmat, Leonid Brejnev, de ce credeţi că a condamnat el “crimele lui Stalin”? De nebun? Şi el a fost ulterior detronat de Ocultă. Istoria oficială ne spune că la un moment dat Brejnev fusese arestat de serviciile secrete şi în acest mod a fost îndepărtat de la conducerea statului sovietic. Păi cine naiba putea da ordin să fie arestat cel mai puternic om din URSS?
Roosvelt, preşedintele american, era perfect sănătos înaintea începerii războiului, apoi dintr-o dată s-a “îmbolnăvit” de a stat numai în scaun cu rotile! A murit subit chiar înainte de înfrângerea Germaniei, iar urmaşul său, Truman, s-a făcut remarcat cu o singură “realizare”: aruncarea celor două bombe atomice asupra Japoniei!

Istoria acelor ani trebuie privită altfel! Ca să înţelegem adevărul... E o muncă titanică, iar eu nu pot face decât o mică parte din ea. Voi continua să o fac şi să vă spun aici tot ce înţeleg eu din minciuna care ne-a otrăvit existenţa timp de decenii. Al doilea război mondial nu a fost generat de Adolf Hitler!

Cornl SABOU

P.S. - Aţi auzit de CĂRŢILE scrise de Adolf Hitler? Nu, nu mă refer la arhicunoscuta "Mein Kampf", ci la cea de-a doua sa carte care nu a fost publicată niciodată! Este cunoscută după război sub denumirea "Zweites Buch" şi în ultimii ani au apărut mai multe traduceri contradictorii ale acestei cărţi secrete a lui Adolf Hitler. Vom vorbi şi despre asta cu altă ocazie...